Meteorologii avertizează că sâmbătă, până în jurul orei 15.00 se vor semanala fenomene meteo precum intensificări meteo și precipitații mixte la munte. Administrația Națională de Meteorologie a emis astăzi o nouă informare.
„În intervalul menţionat, vântul va avea intensificări în Dobrogea, Bărăgan şi sudul Moldovei, precum şi în zona montană înaltă, unde viteza la rafală va depăşi 50…60 km/h.
Va mai ploua local în sudul şi în estul ţării, dar numai pe spaţii mici, în estul Moldovei şi în Dobrogea, cantităţile de apă vor depăşi 15 l/mp. În zona Carpaţilor Meridionali şi Orientali vor fi precipitaţii mixte, în general slabe, iar la peste 1500 m altitudine vor predomina ninsorile”, spun meteorologii.
ANM mai anunță că vremea va fi rece, iar în dimineţile următoare local se va produce brumă cu precădere în nordul şi în centrul ţării şi în zonele deluroase din restul teritoriului.
Totodată, meteorologii au emis sâmbătă avertizări cod galben de ninsori pentru Covasna şi zona de munte a judeţelor Buzău, Prahova, Argeş, Dâmboviţa, Sibiu, Harghita şi Braşov.
Avertizarea cod galben pentru zona de munte a judeţelor Buzău, Prahova, Argeş şi Dâmboviţa este valabilă până la ora 13.00. În aceste zone, va ninge moderat la peste 1.200 de metri, iar vizibilitatea va scădea sub 100 de metri şi izolat sub 50 de metri, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie.
Judeţul Buzău este şi sub avertizare cod galben de vânt, care va atinge la rafală 50 – 60 de kilometri pe oră şi, izolat, 65 de kilometri pe oră.
În tot judeţul Covasna şi în zona de munte a judeţelor Sibiu, Harghita şi Braşov, până la ora 12.00, va ninge moderat, iar în unele zone vizibilitatea va fi redusă sub 100 de metri.
Acest articol a fost actualizat la: 2016-10-08T10:26:59+03:00 10:26
Acest site foloseste cookies.
Read More