Candidatul republican la preşedinţia Statelor Unite, Donald Trump, a acuzat vineri autorităţile americane că accelerează procesul de acordare a cetăţeniei pentru unii imigranţi ilegali, pentru ca aceştia să poată să voteze, relatează Reuters.
„Lasă oamenii în ţară pentru a putea merge la vot”, a spus Trump în cursul unei întâlniri cu reprezentanţi ai Consiliului Naţională de Patrulare la Frontiere, sinducatul ce reprezintă grănicerii, scrie news.ro.
Omul de afaceri nu a oferit alte detalii privind acuzaţia.
„(Membrilor sindicatului – n.r.) li se ordonă de sus să accelereze cererile pentru ca oamenii să primească cetăţenie la timp pentru alegeri”, a explicat purtătorul de cuvânt al sindicatului, Shawn Moran, după întâlnirea de la Trump Tower, din New York.
“Ni se spune că verificările sunt oarecum scurtcircuitate şi nu sunt făcute atât de amănunţit pe cât este necesar, pentru ca aceşti oameni să se poată califica şi să primească cetăţenie”, a adăugat el.
De asemenea, Moran a atras atenţia că grănicerii au observat o creştere a numărului de oameni care trec graniţa dinspre Mexic, fie în speranţa de a obţine statut legală în cazul în care Clinton câştigă alegerile, fie de teamă că nu vom mai putea ajunge în SUA dacă va câştiga Trump.
Reducerea imigraţiei ilegale şi expulzarea imigranţilor ilegali au fost temele care au definit campania lui Trump, care a promis că va construi un zid la graniţa cu Mexicul.
Pentru a se înregistra la vot, americanii trebuie să îşi demonstreze cetăţenia prin documente pe care imigranţii ilegali nu le pot obţine pe cale legală.
Dacă o persoană are deja drept de rezidenţă permanent şi a trăit în Statele Unite cel puţin cinci ani, poate cere cetăţenie. De regulă, procesarea dosarului durează cel puţin şase luni, potrivit Serviciilor americane pentru Cetăţenie şi Imigraţie.
Cererile privind durata de şedere pot fi mai mici în cazul persoanelor căsătorite cu un cetăţean american.
Agenţia a anunţat că, în iunie 2016, erau în curs de analizare 524.014 cereri de cetăţenie.
Acest site foloseste cookies.
Read More