Înnorările vor persista și pe parcursul zilei de duminică. Va ploua, ziua – local în regiunile sudice și de sud-est și pe arii restrânse în rest, iar noaptea – în interiorul arcului carpatic. În Maramureș, estul Transilvaniei și în Moldova, precipitațiile vor fi și sub formă de lapoviță și ninsoare.
Vântul va sufla tare în zona montană înaltă, dar intensificări va avea și în restul teritoriului, în prima parte a intervalului. Temperaturile maxime se vor încadra între 5 și 15 grade, iar cele minime între -5 și 4 grade, mai scăzute în depresiuni.
Duminică, în București, vor fi ceva înnorări în cursul zilei, când temporar va ploua, apoi va deveni variabil. Vântul va avea unele intensificări în prima parte a intervalului. Temperatura maximă va fi de 13…14 grade, iar cea minimă de 1…2 grade.
Acest articol a fost actualizat la: 2017-03-17T11:36:35+02:00 11:36
Acest site foloseste cookies.
Read More