Ana Porgras, adevărul despre Zanni. Ce este, de fapt, între cei doi Faimoși

06.04.2021
Ana Porgras, adevărul despre Zanni. Ce este, de fapt, între cei doi Faimoși

Ana Porgras a fost una dintre cele mai puternice concurente de la Survivor, însă drumul ei nu a fost deloc unul lung. Faimoasa a fost eliminată de la Survivor, iar Zanni îi duce acum dorul. Ana a vorbit despre legătura specială care s-a format între ei și despre cum a fost relația lor cu adevărat în Republică. Toți speră că cei doi vor fi împreună.

Ana Porgras și Zanni, despărțire cu lacrimi

Ana Porgras a fost eliminată de la Survivor, după ce Sebastian și Jador au votat-o. Dintre cei nominalizați, ea a avut cele mai puține voturi din partea publicului, motiv pentru care a fost scoasă din competiție și în curând va ajunge în țară.

Concurenta de la Survivor regretă faptul că drumul ei a fost atât de scurt și că mai avea multe de demonstrat și la fel de afectat este și Zanni. La anunțarea rezultatelor, Faimosul a plâns și a fost foarte dezamăgit, stare pe care i-a transmis-o și bunei sale prietene.

Ana a mărturisit că a văzut reacția lui Zanni și a izbucnit în lacrimi, pentru că a simțit că este sincer. Înainte de a-și lua rămas bun, i-a mărturisit Faimosului că pentru ea este un câștigător și cu siguranță va rămâne în joc până la final, pentru că este prea bun și ambițios.

 „Am văzut și eu reacția lui, cred că după ce am văzut reacția lui am plâns mai mult pentru reacția lui și pentru sentimentele pe care mi le-a transmis. Mi-am luat la revedere de la el cu ochii în lacrimi pentru că nu am vrut nici eu să mă vadă plângând, i-am spus că el pentru mine este un campion, e Survivor România 2021 și știu că va lupta cu toată puterea lui să câștige premiul.”, a măturisit Ana.

Relație specială între cei doi Faimoși

Ana Porgras vorbește cu drag despre relația dintre ea și Zanni. Pe parcursul timpului petrecut la Survivor, cei doi s-au apropiat mult și au lăsat impresia că între ei ar fi mai mult decât o prietenie. Totuși, fosta Faimoasă nu a spus nimic despre asta, ci a lăsat impresia că între ei este ceva special, o prietenie foarte puternică, mult mai mai tare decât iubirea.

Sportiva a declarat că a avut momente de rătăcire, în care simțea că nu mai poate continua, iar Zanni a fost cel care a susținut-o mereu. Deși nu i-a mai avut pe cei dragi aproape, a găsit un aliat bun în Zanni, un om de nădejde. Atât cât regretă eliminare, regretă și despărțirea de prietenul ei.

„Am avut momente în care am vrut să plec și el îmi spunea că eu nu am cum să plec. În primele două săptămâni, când am ajuns, mi se părea imposibil ce se întâmplă, mi se părea că am făcut ceva rău în viață și am ajuns în junglă. Am fost speriată de tot ce se întâmplă și faptul că nu mai vorbeam cu mama în fiecare zi, nu mai aveam acces la nimic”, a adăugat Ana Porgras.