Monden
Gigi Becali si-a facut planul de Revelion! Unde va merge
Și anul acesta, la fel ca în 2019, Gigi Becali va merge de Revelion… la biserică. Latifundiarul deja și-a anunțat familia cum va petrece ultima noapte din 2020.
Mai sunt doar câteva zile până când vom trece în anul 2021. Gigi Becali este printre cei care știu deja foarte clar cum vor petrece ultima zi din anul acesta.
Ce face Gigi Becali de Revelion
Este cunoscut faptul că, de mai mulți ani, Gigi Becali și-a dedicat viața credinței. Ba chiar, de peste trei luni, nu mai dorește nici să apară în public sau la televizor. Patronul roș-albaștrilor a decis să dedice timp exclusiv familiei și credinței.
Astfel, planul său de Revelion a venit firesc. Gigi Becali a zis că va petrece sărbătorile de iarnă în rugăciune, iar de Anul nou va fi la biserică.
Gigi Becali a luat aceeași decizie și anul trecut. El a trecut din anul 2019 în anul 2020, rugându-se, în biserică.
„Și dacă am temperatură 40 de grade, tot mă duc în patru labe la Sfanta Liturghie duminică. Vine Revelionul, Anul Nou. Noi nu îi dam Revelionul lui Hristos. Și eu îi dădeam Revelionul lui Satana. Umblam, eram distras de mizerii, vai de capul meu, săracul de mine!
Acum e altfel. La ora 11 noaptea sunt în biserica până la 4 dimineata. Ăsta e Revelionul meu. Acolo e muzica îngerilor. Cine vrea poate să asculte muzica dracilor la cluburi.
La cluburile unde mergeți voi, țanca-țanca, săriți în sus. Pai, stai să vezi muzica de la biserică. Inima voastră nu se bucură. La mine dansează inima, la voi dansează picioarele”, declarase Gigi Becali la finalul anului 2019.