Monden
Maria Cârneci, sfâșiată de durere: „Nu mi-a cerut ajutorul”
Vestea că fiul lui Nelu Ploieșteanu a murit a căzut ca un trăznet pentru artist, dar și pentru familia și prietenii acestuia. Maria Cârneci și Nelu Ploieșteanu sunt prieteni de ani de zile, iar artista suferă după ce a aflat de drama prietenului său.
Cunoscuta cântăreaţă este foarte supărată că nimeni altcineva nu a mai venit să aprindă o lumânare la căpătâiul lui Mihăiţă, dintre colegii de breaslă ai lui Nelu Ploieșteanu.
„Copilul, după câte am înţeles de la mamă, a fost distrus de un sistem sanitar bolnav, mai bolnav ca noi. Eu, chiar dacă ar avea, niciodată nu au cerut sprijinul cuiva. Asta vă spun în calitate de prieten de ani de zile cu Nelu.
Nu sunt oamenii care să ceară ajutor. Sunt foarte demni la capitolul ăsta. Fiecare cred că, dacă are plăcere, dacă poate să întindă o mână de ajutor oricui, nu numai lor. Nu i-am auzit niciodată pe ei.
Nu mi-a cerut ajutorul, fiecare om are demnitatea lui. Cum s-au descurcat 33 de ani şi nu au apelat la nimeni cred eu că la fel fac și pe ultimul drum.
Sunt prea îndureraţi şi prea corecţi ca oameni. Normal trebuie să fim unul de celălalt alături. Fiecare face ce simte. Eu nu m-aş fi iertat dacă nu aş fi ajuns.
Nu aveam cum să nu vin. Venim numai la hăhăială? Când e omul la necaz nu mai suntem oameni? Eu cred că tot porneşte de la ăia şapte ani de acasă. E ultimul lui drum!”, a spus Maria Cârneci.
Andrei Mihalache, vărul lui Nelu Ploieşteanu, a vorbit despre durerea cunoscutului artist.
Vărul lui Nelu Ploieşteanu a fost rugat de însuşi marele lăutar să vorbească în numele său pentru emisiunea „Răi Da’ Buni”. Bărbatul a povestit cu lacrimi în ochi momentele prin care trece Nelu Ploieşteanu în prezent.
Citește și: A murit băiatul lui Nelu Ploieșteanu
Joi, Mihăiță va fi înmormântat
„Nelu nu a vrut să vorbească pentru altcineva, doar pentru voi. E cumplit prin ce trece acum. Nici nu găsesc cuvintele necesare ca să spun câtă durere are în suflet. Toţi sunt înmărmuriţi. Nu este în stare să scoată două cuvinte. Trebuie să plângi şi să taci din gură.
El mai are încă patru fete, toate sunt îndurerate şi cu sufletul vai de măiculiţa lor. A fost ideea noastră să vină aici o ambulanţă, preventiv. Joi este înmormântarea. Nu am văzut în viaţa mea atâta durere. (…) Starea lui Mihăiţă s-a înrăutăţit de la gripă, de la un microb. Imunitatea lui era scăzută„, a spus Andrei Mihalache, vărul lui Nelu Ploieşteanu.