Oana Roman este în doliu după moartea diplomatului român Mihnea Constantinescu, un apropiat al tatălui său, Petre Roman.
Oana Roman deplânge dispariţia diplomatului român Mihnea Constantinescu, un om foarte apropiat de tatăl ei, Petre Roman.
Fiica fostului premier al României l-a cunoscut foarte bine pe diplomat, astfel că a postat pe contul ei de Facebook un mesaj emoționant.
„Azi a plecat dintre noi, discret precum a trăit, un om pe care l-am iubit ca pe un frate. A făcut parte din familia noastră aproape de când mă ştiu şi a fost singurul om despre care tata era mândru cu adevărat, pentru că a fost cel mai bun student al lui.
A fost cel mai profesionist şi desăvârşit, corect, onest şi drept funcţionar de stat pe care l-a avut ţara asta din 1989 încoace! Dumnezeu să te odihnească în pace Mihnea!”, a scris Oana Roman pe Facebook.
Mihnea Constantinescu a încetat din viaţă ân această săptămână, la vârsta de 57 de ani, în străinătate.
„Eu personal ultima dată am vorbit acum două săptămâni (cu Mihnea Constantinescu – n.r.). Ieri, un consul al nostru a vorbit cu dânsul. Toată după-amiaza a fost foarte lucid, într-o stare foarte bună şi din păcate, până la urmă, în aceeaşi noapte, în jurul orei 12.00, a decedat. Vreau să transmit condoleanţe familiei”, a declarat și ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu.
Şi Petre Roman şi-a exprimat regretele.
„Sunt foarte, foarte, foarte necăjit de decesul lui Mihnea (Constantinescu – n.r.). Mi-a fost foarte apropiat încă de când era student. Eu l-am adus la Guvern. A fost purtătorul de cuvânt al Guvernului.
A fost un colaborator extraordinar de important pentru mine. Trebuie să spunem că el a fost ceea ce numesc francezii foarte frumos «un grand serviteur de l’état», adică un mare om în serviciul statului”, a spus și Petre Roman, tatăl Oanei.
Citeşte şi: Oana, mărturisire în lacrimi despre mama ei, Mioara Roman: „A fost un șoc mare, a fost cumplit!”