Monden
Pepe, prima reacție după zvonurile conform cărora ar fi agresat-o pe fosta soție
Pepe a avut o primă reacție după ce au apărut mai multe zvonuri în presă, conform cărora ar fi agresat-o pe Raluca Pastramă chiar sub ochii fiicelor sale. Se pare că lucrurile nu merg deloc bine între cei doi soți, deși artistul și-ar fi dorit să se despartă civilizat fără scandal.
Pepe a vorbit după zvonurile apărute în presă
Foarte scurt în declarații, artistul a dezvăluit că lucrurile se vor lămuri în instanță și până atunci nu dorește să dea mai multe detalii.
”Vom discuta în instanță, vom discuta pe probe, pe dovezi… Atât pot să spun, că voi face declarații în momentul în care va exista o sentință dată de instanță, în baza unor dovezi, nu în baza unor povești. În rest, nu am ce să comentez, dar nici nu poate fi vorba de violență”, a declarat Pepe pentru wowbiz.ro
Vă reamintim că în acest weekend care tocmai a trecut au apărut în presă zvonuri conform cărora Pepe ar fi agresat-o pe Raluca chiar sub ochii fetițelor lor. Totul s-ar fi petrecut atunci când ea ar fi dus copiii la lecțiile de tenis. Pepe ar fi ajuns în acel loc la scurt timp, iar apoi cei doi soți ar fi avut o discuție aprinsă, care s-a lăsat cu lovituri pentru Raluca. Nu au existat imagini care să stea la baza acestor zvonuri, însă există un ordin de protecție care a fost solicitat de soția lui Pepe și aprobat de autoritățile competente.
Surse din anturajul celor doi au declarat tot pentru wowbiz.ro că lucrurile nu au stat deloc așa și că artistul nu și-a agresat niciodată soția. Acest lucru este cu atât mai puțin probabil acum, când toată lumea este cu ochii pe ei.
”Sunt câteva lucruri care nu se potrivesc. Pepe s-a văzut cu Raluca, în apropiere de Dinamo, loc în care fetițele lui erau în balon, acolo. Ei au discutat la mașină. Nu a agresat-o, asta e sigur, Raluca nu are niciun fel de urme, dacă ar fi agresat-o Pepe avea urme, avea o vănătaie, ceva… Copiii nu au fost de față la discuție, erau la o sută de metri depărtare, în balon, așa că… În plus, el nu a fost audiat de Poliție, ordinul de protecție s-a dat fără niciun fel de dovezi”, a declarat sursa.