Monden

Prezentatoarea TV Nora Dincă, imagini cu ea după ce a fost afectată de gazele toxice din Piața Victoriei

Prezentatoarea TV, Nora Dincă, a făcut publice imagini cu ea după ce a fost afectată de gazele toxice la protestul din 10 august din Piața Victoriei.

Jurnalista a scris și un mesaj în dreptul fotografiilor în care i-au rămas mai multe semne pe piele, după ce a inhalat de mai multe ori substanțele folosite de către jandarmi pentru a dispersa populația venită la protest.

Aceasta a dezvăluit că îi este foarte frică din cauza faptului că tușește și este foarte răgușită.

„M-am jenat până acum să le fac publice. Le-au văzut doar apropiații și procurorii militari . Sunt însă atât de revoltată de minciunile și tupeul acestor borfași criminali, încât trebuie să le arăt, că nu cumva să mă trezesc că zice vreunul că am mințit. Așa am arătat în acea noapte. La tv nu se văd că în realitate, eram grena.

Citește și: Ce spune comandantul operațiunii din Piața Victoriei despre jandarmerița agresată: „M-a speriat”

Până dimineață nu am putut stă locului, trebuia să mă mișc încontinuu ca să nu urlu. Aveam pulsul 130 și frison. Îmi veneau în minte tot timpul copiii de Colectiv, ce trebuie să fi fost pe sufletul lor, iar asta mă ajută să nu plâng. Când m-am spălat pe cap, m-am gândit foarte serios că e posibil să mor. Și acum tușesc până la sufocare și sunt răgușită.

Citește și: Șeful jandarmilor care a coordonat acțiunea din 10 august din Piața Victoriei: „Îmi cer scuze”

Am două prietene care și azi tușesc sânge și se simt foarte rău. Niște doctori ticăloși scriu diagnostice seci de faringita și laringita acută, fără să facă investigații amănunțite (analize de sânge, de sputa etc). Și refuză să pomenească în fișa că au fost expuse vineri la gaze toxice în Piață Victoriei, pe motiv că au trecut 72 de ore.

Este inadmisibil tot ce se întâmplă -psihopații criminali sunt puși șefi. Mint, cu nerușinare, președintele țării tace și pare fără griji, iar poporul cinstit, vânat și gazat și bătut, e pe cont propriu.

Să va ferească Dumnezeu cel Sfânt de cod roșu de gradul IV pe bune, jigodiilor”, a scris Nora Dincă pe pagina ei de Facebook.

Ce spune Jandarmeria Română despre gazele folosite la protestul din 10 august

Gazele iritant lacrimogene folosite de Jandarmeria Română în diferite dispozitive sunt achiziţionate exclusiv de la producători autorizaţi şi certificaţi conform legii, iar aceste substanţe sunt folosite de majoritatea forţelor de ordine din ţările europene, a informat miercuri Jandarmeria Bucureşti.

„Gazele iritant lacrimogene folosite de Jandarmeria Română în diferite dispozitive – spray de mână, pulverizator de capacitate mărită sau cartuşe iritant lacrimogene – sunt achiziţionate de către instituţia noastră exclusiv de la producători autorizaţi şi certificaţi conform legii.

Menţionăm totodată că aceste substanţe sunt folosite de majoritatea forţelor de poliţie şi jandarmerie europene”, se arată într-o precizare transmisă de Jandarmeria Bucureşti, în contextul informaţiilor apărute în spaţiul public privind substanţele iritant lacrimogene.

Acest articol a fost actualizat la: 2018-08-16T12:27:11+03:00 12:27

Vezi comentarii

  • Vai de mine fată. Mi s-a dus machiajul și mi-a picat una dintre fețele pe care le am. Vai de capul vostru de ,,matracuce" ce sunteți. Vă dați atâtea aere încât nici nu mai știți care e gazul folosit de jandarmi. Mai bine tăceți naibii din gură pt că între voi și ,,Veorica" nu e nici o deosebire. Sunteți doar niște slugi la un evazionist și tot voi sunteți cu gura mare. O să trimit un mesaj la Jandarmerie să cumpere și niște spray-uri cu etnobotanice. Vouă , vedetelor, vă plac.

  • Mi-e rău de comentarile pe care le-am citit până acum...
    E clar că suntem sub o dictatură țărănească, in care clasa politica (ma refer la toate partidele) se comporta cu oameni ca si cu niște robi si nu ezita nici o secundă sa ne calce in picioare pe toți ca pe niște gandaci enervanti.
    Mi-e scârba de iluzia in care trăiesc , toți susținători clasei politice... Dar până la urma, oilor le trebuie un stapan. (Încă din biblie suntem făcuți oi, deci la ce sa ne mai așteptăm de la societatea din ziua de astazi!?)
    Dacă toți am promova Respectul, bunul simț,pacea,iubirea și unitatea, nu am mai avea nevoie de lideri utopici !

  • Mai idiotilor ce ati facut comentariile de mai sus,natii spurcate ,in ce tara traiti lighioanelor?.De cine sunteti platiti?Lasati comentariile astea de kkt!! .Va meritati soarta nemernicilor.Ce este tragic ca sufera si altii pentru niste lichele ca voi si ca multi alti ce voi lee lingeti cururile pentru niste firimituri.Stati in genunchi si vreti si ati sa o faca?

  • Jegoasa asta de la irealitatea , cea datoare cu miliarde la stat, face propaganda idioata in favoarea unor dementi care aruncau cu bolovani in jandarmii care aparau cladirea guvernului. Si ea si ceilalti colegi borfasi au incitat doar la ura si violenta . La puscarieee !!!!

  • Numai urlete , nu merita numiți oameni , la fel si in Trafic , rusine , femeile in Romania nu au loc pe sosele , in alte țări civilizate ,pot conduce si pers.de 80 de ani , la noi trebuie sa ai frica de BESTIILE UMANE . Rusine R.....Rusineeeeee

  • ai cam prea multe gaze in cap, madamo de la I-realitatea piticului chelios si a patrihotului gusat si cel mai mare evazionist fiscal din babuinia mausului !
    tu si toata gashka voastre de terefelisti, terfeliti aceasta Tara cu istericalele voastre de javre maidaneze indopate cu ierburi "fermecate" si fermentate ...

  • ne-am saturat de protestele voastre de kkt,repetate pana la plictis. cand nu aveti ce face acasa dati fuga in piata sa "socializati",fara sa va pese ca opriti circulatia sau deranjati atata lume. cand aruncati cu borduri si urlati mesaje triviale,nu va intrebati ce cred ceilalti. o mana de frustrati va credeti poporul. acum faceti pe victimele..nu va e scarba de voi?

Share
Scris de
Vlad Mirabela

Acest site foloseste cookies.

Read More