Robert Turcescu trece prin clipe cumplite. Fostul prezentator TV a anunțat că tatăl său, Barbu Turcescu, s-a stins din viață. Deputatul PMP a anunțat pe rețelele de socializare și când va fi înmormântat părintele său.
„Tatăl meu, Barbu Turcescu, a fost cel mai bun tată din lume. Bunul meu tată s-a dus la Domnul în această dimineaţă. Toţi cei care l-au cunoscut şi vor să-şi ia ramas bun de la el sunt aşteptaţi începând de mâine după-amiază la capela cimitirului din satul Valea Mare Podgoria, oraş Ştefăneşti, judetul Argeş.
Citește și: Paul Allen, cofondatorul companiei Microsoft, a murit la 65 de ani
Înmormântarea va fi joi, 18 octombrie, în cimitirul de la Valea Mare, la ora 12.00. Dumnezeu să te odihnească în pace, dragul meu tată!”, a scris Robert Turcescu pe pagina sa de socializare.
Mesajele nu au întârziat să apară, iar cei care l-au cunoscut pe Barbu Turcescu au fost mâhniți să audă această veste.
„Condoleanţe! Dumnezeu să-i lumineze drumul printre stele! Va nemuri prin iubirea dăruită şi îl veţi simţi mereu alături”, „L-am cunoscut era un om deosebit. Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!”, „Cuvintele sunt sărace, odihnă veşnică în linişte şi pace în Împărăţia lui Dumnezeu pentru tatăl tau”, au fost câteva dintre mesajele primite de Robert Turcescu.
„El este cel care l-a inspirat în muzică pe Robert Turcescu. Poate nu toată lumea cunoaște acest amănunt. Robert Turcescu, un foarte bun cântăreț, un extraordinar chitarist. Dar să știți că a fost inspirat de tatăl său, care a fost lăutar, violonist. A fost un om căruia i-a plăcut să cânte. A avut ureche muzicală.
El a stat la baza acestei ascensiuni în lumea muzicii a lui Robert Turcescu, a doua sa pasiune după politică”, a spus, marți seară, Radu Banciu, la B1 TV, în cadrul emisiunii sale „Lumea lui Bancu”.
Acest articol a fost actualizat la: 2018-10-17T10:45:09+03:00 10:45
Acest site foloseste cookies.
Read More