A murit interlopul Ion Duduianu. Care au fost ultimele sale cuvinte

2 min de citit
Interlopul Ion Duduianu, liderul clanului Duduienilor, a murit la Spitalul Orășenesc din Găești, Dâmbovița, după ce a suferit un infarct.

Ion Duduianu, liderul clanului interlop Duduianu, a murit luni seara la Spitalul Orășenesc din Găești, județul Dâmbovița.

El mai avea de ispăşit 2 ani dintr-o pedeapsă de 10 ani pentru cămătarie, constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de persoane şi urma să intre în comisia de liberare condiţionată

Se pare ca bărbatul a suferit un infarct, iar medicii au incercat timp de minute bune să-l resusciteze. Duduianu se afla dupa gratii in penitenciarul cu regim deschis din Găeşti.

Directorul Spitalului Găeşti, Cristina Seltea, a declarat că Ion Duduianu a intrat în stop cardiorespirator la câteva secunde după ce a fost adus la unitatea sanitară.

”El se ştia cu probleme cardiace. Avea antecedente. Mai suferise un infarct. La câteva secunde după ce a fost adus cu dureri în piept, a intrat în stop cardiorespirator. O oră a durat resuscitarea. Nu s-a mai putut face nimic”, a declarat Seltea.

Surse medicale au declarat că Ion Duduianu ar fi presimţit că o să moară. Când a fost dat jos din Ambulanţă le-a spus cadrelor medicale ”Aveţi grijă, că eu mor!”, scrie gandul.info.

Ion Duduianu era încarcerat în Penitenciarul Găeşti, unde executa o pedeapsă de 10 ani pentru trafic de persoane. Săptămâna viitoare, urma să intre în Comisia de eliberare condiţionată.

Citește și: A murit actrița Oltița Chirilă. Cauza decesului

Citește și: Interlopul Daniel Gabriel Husein, reținut. Ce spune despre baschebaliștii înjunghiați la Brăila

Share This Article
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *