Connect with us

Știri

Accident grav cu un microbuz în Austria. Opt români au fost răniți

Accident grav în Austria, la graniţa cu Ungaria. Opt români, printre care şi trei copii, au fost răniţi. Românii au fost răniţi într-un accident în lanţ, pe o autostradă din Austria, foarte aproape de frontiera cu Ungaria!

Oamenii se aflau în două autovehicule: un microbuz şi un automobil. Accidentul a fost provocat de şoferul microbuzului. Acesta a lovit din spate maşina, care a intrat în remorca unui camion.

În impact au fost răniţi mai grav doi români, care au fost duşi cu elicopterele la spital, în timp ce restul de şase victime au primit îngrijiri la locul accidentului.

Din acest motiv autostrada a fost închisă aproximativ două ore, ceea ce a condus la formarea unor coloane care s-au întins pe aproximativ 10 kilometri.

Accidentul s-a petrecut, luni, pe autostrada A4, sensul de mers spre Ungaria, în zona Bruck ad Leitha. Două persoane aflate într-un microbuz înmatriculat în România au fost transportate cu elicoptere la spitale din apropiere, iar alte persoane au fost rănite ușor.

Coliziunea s-a produs după ce șoferul unui camion înmatriculat în Slovacia a încetinit din cauza traficului aglomerat de pe autostradă, iar o mașină înmatriculată în România nu a apucat să frâneze la timp și a intrat în plin în camion.

Circulaţia în zonă a fost întreruptă aproximativ două ore

Cele două victime rănite grav se aflau într-un microbuz românesc, care a intrat a rândul său în cele două mașini accidentate înaintea lui. Unul a fost transportat la spitalul din Baden, iar celălalt la Eisenstadt.

”Ambasada României la Viena are în atenție accidentul rutier produs în apropierea orașului Bruck an der Leitha, Austria, în care au fost implicate două autovehicule înmatriculate în România.

Misiunea diplomatică a întreprins, în regim de urgenţă, demersuri pe lângă autorităţile locale, în vederea obţinerii unor informaţii suplimentare cu privire la starea de sănătate a persoanelor afectate.

Potrivit datelor preliminare obținute de ambasadă, opt cetățeni români au fost răniți în urma accidentului. Dintre aceștia, doi au suferit răni mai grave, iar alte șase persoane, printre care și trei minori, au fost rănite ușor. Toate persoanele rănite au fost transportate la o unitate medicală din zonă pentru îngrijiri.

Citește și Accident grav pe DN 6. O persoană a murit

Citește și Accident fatal: Un mire și 12 rude ale sale au murit în ziua nunții

Menționăm că rănile suferite de cetățenii români nu le pun viața în pericol.

Ambasada României la Viena monitorizeaza situația si este în contact permanent cu autoritățile locale, fiind pregatită să acorde asistență consulară, în funcție de solicitări.”, se arată într-un comunicat MAE.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top