Connect with us

Știri

Bacalaureat 2018: Subiecte complete la limba română

Emoții mari pentru elevii claselor a XII-a. Astăzi a avut loc prima probă scrisă de Bacalaureat la Limba și Literatura Română. Elevii care au susţinut astăzi proba scrisă a examenului de Bacalaureat au avut de analizat, la subiectul al treilea, la profilul real, poezii de Mihai Eminescu sau Tudor Arghezi.

La profilul uman a picat arta poetică în opera lui Ion Barbu sau Lucian Blaga.

Baremul de corectare este disponibil pe HUFF.RO și EDU.RO după ora 15.00.

Aproape 127.000 de candidaţi au susţinut, luni, prima probă, la Limba şi Literatura Română, din cadrul Bacalaureatului. Examenul a început la ora 09:00 şi a durat trei ore.

Ca în fiecare an de la schimbarea metodologiei, vor fi variante diferite de subiecte pentru elevii de la profil uman (filologie, științe sociale) și pentru cei de la real (științe ale naturii, matematică-informatică).

Vor fi 3 subiecte de rezolvat pe foaia de examen. Fiecare sunt notate cu câte 30 de puncte. Din oficiu se vor acorda 10 puncte.

Huff.ro vă va prezenta subiectele la română de la Bac 2018 imediat ce acestea vor fi disponibile, dar și baremul și rezolvarea subiectelor, imediat ce edu.ro le va afișa.

Reguli la Bacalaureat 2018

Accesul candidaţilor în centrele de examen la probele scrise se face în intervalul 7:30 – 8:30 pe baza unui act de identitate valid, cu fotografie. Timpul destinat redactării unei lucrări scrise este de trei ore, calculat din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fotocopiate pentru fiecare candidat.

Elevii nu pot intra cu caiete, manuale, notițe, telefoane mobile sau orice mijloc electronic care ar putea facilita copierea.

La ora 9.00, elevii primesc lucrările și începe examenul, iar de atunci elevii nu pot comunica între ei. În redactarea lucrării, elevii trebuie să folosească instrumente de scris cu cerneală albastră.

Elevii care încalcă regulile și încearcă fraudarea examenului vor fi eliminați de la Bacalaureat 2018. Ei vor avea interdicția de a mai susține examenul maturității timp de 2 sesiuni.

Citește și Bacalaureat 2018: Actrița Tania Popa are mari emoții

De reținut că și anul acesta se utilizează supravegherea video și audio în sălile de examen și în sălile în care se face predarea-primirea lucrărilor.

Pentru a promova Bacalaureatul, elevii trebuie să obțină minim 5 la probele scrise. Media finală trebuie să fie de minim 6 . O lucrare scrisă este evaluată de cel puțin doi evaluatori.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top