Connect with us
Buzău: Accident în Pogoanele. A fost activat planul roșu de intervenție

Știri

Buzău: Accident în Pogoanele. A fost activat planul roșu de intervenție

Un grav accident rutier s-a petrecut pe raza localității Pogoanele (Buzău), miercuri. Planul roșu de intervenție a fost activat.

Şase persoane sunt rănite grav, cu traumatisme multiple, în urma unui accident petrecut pe DN2C, pe raza oraşului Pogoanele din judeţul Buzău, după o coliziune între un microbuz de călători şi un tractor, autorităţile activând planul roşu de intervenţie.

„Iniţial au fost declarate 10 victime, s-a declanşat planul roşu. Sunt şase victime cu traumatisme multiple, la faţa locului au fost dirijate peste şase echipaje de intervenţie”, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al ISU Buzău, slt. George Creţu.

În accident a mai fost implicat şi un al treilea autovehicul, un autoturism.

Potrivit IGSU, din primele informaţii rezultă că sunt 12 persoane victime ale accidentului (10 adulţi şi 2 copii), toate fiind conştiente, însă prezentând diverse traumatisme. Nu au fost persoane încarcerate.

Au fost alertate o autospecială pentru victime multiple, 2 echipaje de prim ajutor SMURD, o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere şi 4 ambulanţe ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SAJ).

De asemenea, la faţa locului a fost dirijat şi un elicopter SMURD, a precizat slt. George Creţu, purtătorul de cuvânt al ISU Buzău.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Buzău, Gabriel Cosma, a declarat, pentru AGERPRES, că „din primele informaţii rezultă că un tractor a ieşit de pe câmp fără să se asigure şi a fost acroşat de microbuz, ambele răsturnându-se, fiind implicat şi un al treilea autovehicul, un automobil”.

Ce spune centrul Infotrafic despre accidentul din Pogoanele

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe DN 2C, la intersecţia cu DJ 203I, în zona localităţii Pogoanele, judeţul Buzău, a avut loc un accident rutier în care au fost implicate un microbuz şi un tractor.

În urma evenimentului, produs pe fondul neacordării de prioritate de către conducătorul tractorului, mai multe persoane au fost rănite.

Circulaţia rutieră este oprită pentru a permite echipelor medicale să acorde îngrijiri victimelor şi pentru efectuarea cercetării la faţa locului.

Citește și: Brașov: Accident între Părău și Veneția de Jos: Un om a murit

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top