Ce spune comandantul operațiunii din Piața Victoriei despre jandarmerița agresată: „M-a speriat”

16.08.2018
Ce spune comandantul operațiunii din Piața Victoriei despre jandarmerița agresată: „M-a speriat”

Comandantul intervenției de vineri, 10 august din Piața Victoriei, a oferit primele explicații despre cazul femeii jandarm agresate de către huligani.

Laurențiu Cazan a vorbit despre Ștefania și despre celălalt jandarm care au fost implicați în incidentul de vineri seara. Cei doi au fost separați de colegii săi, apoi au fost atacați violenți de către mai multe persoane. Un protestatar s-a pus scut între ea și huligani, iar tânăra a reușit să scape și să fie dusă în siguranță.

Cei doi făceau parte din rezerva de intervenție, trimisă spre Titulescu. Am vorbit cu ei. Nu-si aminteau dacă au fost loviti sau s-au împiedicat. Ea s-a dezechilibrat, a căzut, el a vrut să o ajute.

Șansa ei a fost că era echipată complet. M-a speriat acest eveniment”, a declarat mariorul Laurențiu Cazan pentru TVR.

În noaptea de vineri spre sâmbătă, Jandarmeria anunța că medicii suspectează că tânăra are fracturi de coloană cervicală. În urma conferinței de presă susținută, sâmbătă, locotenent colonelul Marius Militaru a explicat că „cea mai greu misiune pentru noi a fost să-i spunem părinților ei că fata lor va rămâne paralizată pe viață”.

Laurențiu Cazan, despre cazul israelienilor bătuți la protest

Cât despre intervenția asupra turiștilor din Israel, Laurențiu Cazan a vorbit și despre acest incident, în care mai mulți turiști au fost scoși dintr-un taxi, aruncați la pământ și agresați de către jandarmi.

Citește și: Șeful jandarmilor care a coordonat acțiunea din 10 august din Piața Victoriei: „Îmi cer scuze”

Activitățile punctuale, precum cea cu israelienii, fac obiectul cercetării, sunt convins. Aici e vorba de o situație după ce s-a intervenit pentru restabilirea ordinii. Acolo era o zonă unde foarte multe persoane acționau asupra forțelor de ordine.

Cei care acționau în zona respectivă au observat că atunci când ne-am dus cu efectivele, o parte foloseau taxi-urile pentru a pleca din zonă. Ca o măsură a noastră, pentru a-i identifica, a fost să verificăm zona cu taxi-urile.

Îmi cer scuze pentru cei care au suferit în mod gratuit în urma intervenției. Accept că e posibil să fi existat și asemenea cazuri.”, a declarat Laurențiu Cazan la TVR.

Citește și: Mai mulți participanți de la protestul din 10 august au ajuns din nou la spital: „Am o durere care nu trece deloc”

În urma intervențiilor, 450 de persoane au primit îngrijiri de la echipajele SMURD în urma protestelor din 10 august, 290 cu simptome acute de expunere la gazele lacrimogene, 70 ajungând la spital, iar 9 rămânând internate pentru diferite probleme.

Ce spune Jandarmeria Română despre gazele folosite la protestul din 10 august

Gazele iritant lacrimogene folosite de Jandarmeria Română în diferite dispozitive sunt achiziţionate exclusiv de la producători autorizaţi şi certificaţi conform legii, iar aceste substanţe sunt folosite de majoritatea forţelor de ordine din ţările europene, a informat miercuri Jandarmeria Bucureşti.

„Gazele iritant lacrimogene folosite de Jandarmeria Română în diferite dispozitive – spray de mână, pulverizator de capacitate mărită sau cartuşe iritant lacrimogene – sunt achiziţionate de către instituţia noastră exclusiv de la producători autorizaţi şi certificaţi conform legii.

Menţionăm totodată că aceste substanţe sunt folosite de majoritatea forţelor de poliţie şi jandarmerie europene”, se arată într-o precizare transmisă de Jandarmeria Bucureşti, în contextul informaţiilor apărute în spaţiul public privind substanţele iritant lacrimogene.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *