Decizia Ministerului Sănătăţii după ce la Maternitatea Giuleşti mai mulţi bebeluşi au fost infectaţi cu stafilococ auriu

În prag de Centenar, condiţiile din sistemul medical al României sunt din Evul Mediu. Ministerul Sănătăţii a decis să oprească internările la Maternitatea Giuleşti, după ce mai mulţi bebeluşi ar fi fost infectaţi aici cu stafilococ auriu.

17 bebeluși infectați cu stafilococ auriu, toți născuți la Maternitatea Giulești, au ajuns în ultima lună la Spitalul Grigore Alexandrescu. Reprezentanții unității medicale au precizat că au luat măsuri pentru izolarea celor opt dintre ei care sunt încă internați.

Rezultatele preliminare ale unui control comandat de MS arată că au fost recoltate 49 de probe de la angajați, iar 11 dintre aceștia au fost depistați pozitiv cu stafilococ auriu.

Surse din minister au declarat pentru Libertatea că Maternitatea Giuleşti ar putea fi închisă.

Iată comunicatul Ministerului, despre Maternitatea Giuleşti:

„Având în vedere situația apărută în cadrul unității spitalicești privind cazurile de infecții nozocomiale cu Stafilococ Auriu MRSA, precum și faptul că măsurile instituite nu au avut rezultatele așteptate, conducerea DSPMB consideră necesare instituirea unor măsuri mai severe de combatere și limitare a infecției cu Stafilococ Auriu MRSA.

Astfel, începand cu data 30.11.2018 se sistează toate internările în unitatea spitalicească.

Pe masură ce spațiile vor fi eliberate prin externarea pacienților, acestea vor fi închise și se vor aplica procedurile de curatenie si dezinfectie terminala, urmate de efectuarea probelor de autocontrol. Intreg personalul medico-sanitar depistat ca purtator de Stafilococ Auriu MRSA va fi scos din activitate pana cand va finaliza tratamentul specific si probele de recontrol ale exudatelor nazale vor fi negative.

Se va efectua exudatul nazal pentru intreg personalul unitatii sanitare, precum si pentru toti pacientii internati in unitatea sanitara. In cazul rezultatelor pozitive pentru pacientii internati vor fi consemnate in biletul de externare inclusiv in scrisoarea medicala catre medicul de familie in vederea instituirii tratamentului adecvat”.

Direcția de Sănătate Publică București a luat mai multe măsuri pentru a preveni răspândirea stafilococului auriu la Maternitatea Giulești.

De asemenea, ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a confirmat pentru Libertatea că se ia în calcul închiderea temporară a spitalului. Ministrul Sănătății a declarat că un control la Maternitatea Giulești a început în luna octombrie, când Spitalul „Grigore Alexandrescu’ a raportat cazuri de infecție cu stafilococ auriu la bebeluși.

Citeşte şi: Ministrul Sănătății: Medicii rezidenți ar putea fi obligați să rămână în țară

Sursa: Huff.ro
Data publicării: 29 nov.. 2018
Scris de , în Știri
Comentarii