Știri
Lia Olguța Vasilescu, amenințări către Klaus Iohannis. Ce îi cere ministrul
Olguţa Vasilescu îl ameninţă pe Klaus Iohannis. Ministrul Muncii, Olguţa Vasilescu, admite că Partidul Social Democrat (PSD) ar putea recurge la acest gest dacă președintele nu respectă propunerea unui nou ministru din cadrul PSD.
Astfel, Ministrul Muncii susține că s-ar putea cere suspendarea preşedintelui Klaus Iohannis.
Asta în cazul în care acesta va refuza să nominalizeze un nou prim-ministru din actuala majoritate parlamentară.
Vasilescu a declarat, luni seară, la TVR 1, că PSD va merge la Cotroceni cu o nouă propunere de premier, dar şi cu o listă de semnături din partea parlamentarilor coaliţiei pentru a demonstra că există o majoritate parlamentară.
‘Mergem Cotroceni cu o listă de semnături ale parlamentarilor, ca să demonstrăm faptul că există o majoritate parlamentară. În acel moment, domnul Klaus Iohannis nu poate spune că nu este o majoritate parlamentară.
Vom demonstra că avem o majoritate calificată pentru a trece un nou guvern în Parlament.
Olguţa Vasilescu îl ameninţă pe Klaus Iohannis cu suspendarea
Dacă domnul Iohannis nu va dori să propună premierul de la PSD către Parlament, atunci vom trece la soluţia de avarie. Se poate ajunge şi la suspendarea preşedintelui’, a afirmat Vasilescu.
Ea a precizat că tema suspendării preşedintelui ‘nu s-a discutat în interiorul PSD, dar au discutat juriştii noştri această posibilitate înainte’.
Pe de altă parte, Olguţa Vasilescu le-a transmis liberalilor că trebuie să aştepte alegerile viitoare pentru a accede la guvernare.
‘Eu ştiu că domnul Orban îşi doreşte să fie premier, dar trebuie să mai aştepte să câştige alegerile’, a adăugat ministrul PSD.
Citește și Mihai Tudose: „Merg la Palatul Victoria să îmi iau lucrurile” – Ce funcție continuă să ocupe premierul demisionar
„Locul meu de vicepreședinte al PSD nu este amenințat, din câte știu. Merg la Palatul Victoria să îmi iau lucrurile de acolo. Nu voi asigura interimatul eu”, a declarat Mihai Tudose în această seară, la încheierea ședinței extraordinare a Partidului Social Democrat.
PSD a decis cine va ocupa locul lui Mihai Tudose în urma demisiei pe care și-a dat în această seară. Se pare că liderul Paul Stănescu, unul din baronii locali cei mai puternici ai partidului, va fi vremelnic premier până la o propunere definitivă.
Citește și Liviu Dragnea: „Se pare că am mână foarte proastă. Nu voi face nicio propunere”
Acum, mingea este în terenul președintelui Klaus Iohannis, care poate refuza demisia lui Tudose și/ sau propunerea lui Paul Stănescu.
Paul Stănescu este acum vicepremier în guvernul Tudose.
Tudose a plecat la cererea partidului
Mihai Tudose pleacă din funcția de premier al României, în urma ședinței CEx a PSD de luni. Este al doilea premier schimbat de social-democrați într-un an de la câștigarea alegerilor parlamentare din decembrie 2016.
Conform unor surse, 30 de organizații județe au semnat luni la prânz în biroul lui Liviu Dragnea o cerere pentru retragerea sprijinului politic pentru premieru Tudose. Se pare că președintele PSD le-a cerut imperativ președinților de organizație să semneze declarația.
Robert Negoiță, primarul din sectorul 3, a criticat decizia lui Dragnea:
„Un singur lucru vreau să spun.
Am auzit că la cabinetul președintelui Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, s-au strâns semnături de la președinții de organizații județene.
Dacă lucrul ăsta s-a întâmplat, mi se pare că e profund în neregulă, este profund neprincipial. Noi trebuie să promovăm normalitatea și chestiunile principiale.
Să chemi președinții pe rând și să-i influențezi să semneze, mi se pare profund neprincipial.
Un alt aspect. De ce trebuie să luăm astăzi o decizie, așa repede? Ce arde?
Deciziile importante se iau cu multă înțelepciune, cu mult calm și cu o analiză profundă. Prea luăm decizii foarte importante fără să ne consultăm și fără să analizăm îndeajuns.”
În urma plecării lui Tudose, se va desemna un nou premier, care va avea sarcina de a forma un nou guvern. Mai mulți membri din actualul Executiv al urma să facă parte din noul Cabinet.
Citește și A murit Dolores O’Riordan, a murit la 46 de ani, Solista trupei The Cranberries
Nu este clar în acest moment dacă președintele Klaus Iohannis va mai accepta numirea unui alt premier din partea coaliției PSD-ALDE.
“Cred că vom avea o problemă mare dacă s-ar ajunge la o asemenea situație.
Președintele a anunțat și a fost o declarație publică în care a spus că a treia oară nu va mai nominaliza un membru din PSD.
Eu consider că avem înțelepciunea și maturitatea că nu vom ieși de la guvernare.
Vom încerca, respectând statului nostru, să găsim calea de mijloc
Vrem să guvernăm în continuare cu succes, așa cum am făcut-o și până acum,” spunea Niculae Bădălău, numărul 2 din PSD, la Antena 3, la emisiunea “Subiectiv”, moderată de Răzvan Dumitrescu.
„Vreau să nuanțez o declarație pe care am făcut-o miercuri, care a fost greșit înțeleasă.
Îmi mențin foarte, foarte clar poziția, ca român, că nu este negociabilă, sub nicio formă, nici măcar amiabilă, integritatea teritorială a României. Nu se poate vorbi despre autonomia unei bucăți din România.
Când m-am referit la fluturatul pe steag, m-am referit la autoritățile statului care trebuie să aplice legea.
Mandatele lor flutură lângă steag dacă nu aplică legea.
Despre asta a fost vorba, nu de spânzurat pe nu știu cine”, a precizat Mihai Tudose, în ultima declarație a sa de dinaintea CEx.