Connect with us
Mihail Boldea, fostul deputat acuzat de spălare de bani, a fost achitat

Știri

Mihail Boldea, fostul deputat acuzat de spălare de bani, a fost achitat

Fostul deputat gălăţean Mihail Boldea a fost achitat miercuri de către magistraţii Curţii de Apel Iaşi în dosarul în care este acuzat de spălare de bani în formă continuată.

Potrivit site-ului instanţelor de judecată, aceeaşi instanţă i-a achitat şi pe Mihaela Barabanciuc şi George Hristu, care au fost judecaţi în acelaşi dosar tot pentru infracţiunea de spălare de bani, în formă continuată.

De asemenea, a fost pronunţată achitarea pentru SC Geco Clean SRL Şendreni, din judeţul Galaţi, al cărei mandatar este Isabela Sîrzea, care a fost judecată tot pentru infracţiunea de spălare de bani, în formă continuată.

Decizia instanţei poate fi atacată cu recurs la instanţa superioară, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

„Revocă măsura preventivă a suspendării procedurii de insolvenţă ce formează obiectul dosarului înregistrat la Tribunalul Galaţi – Secţia a II-a civilă, luată faţă de inculpata persoană juridică SC GECO CLEAN SRL Şendreni din judeţul Galaţi, mandatar Sîrzea Isabela.

Prin Încheierea din data de 06.04.2016 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel Galaţi, verificată şi menţinută succesiv.

Citește și: DNA cere câte şapte ani de închisoare pentru deputatul Mircea Drăghici şi Constantin Nicolescu. De ce sunt acuzați

Dispune comunicarea soluţiei către Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Galaţi, în vederea efectuării menţiunilor corespunzătoare, precum şi Tribunalului Galaţi – Secţia a II-a civilă, revocă măsurile asigurătorii dispuse”, se arată în sentinţa judecătorilor.

Mihail Boldea ar fi transferat bani și bunuri pe numele secretarei sale

Fostul deputat Mihail Boldea este acuzat de procurorii DIICOT că după ce ar fi aflat că este urmărit penal şi ar urma să i se pună sechestru pe conturi, ar fi transferat un imobil şi mai multe conturi în care se aflau 134.000 de euro pe numele secretarei sale de la cabinetul parlamentar, Mihaela Barabanciuc, conturi la care fostul parlamentar avea împuternicire.

Citește și: Deputații PSD – ALDE au adoptat proiectul închisoare în weekend. Noi facilități pentru infractori

Potrivit acuzaţiilor aduse de procurorii DIICOT, banii urmau să fie transferaţi într-un alt cont, însă fosta secretară a fost chemată la audieri şi nu a reuşit să se mai prezinte la bancă pentru a încheia tranzacţia.

Boldea ar fi încheiat cu Barabanciuc un contract de vânzare-cumpărare în valoare de 110.000 de lei pentru un apartament în Galaţi. În timpul perfectării actelor, fosta secretară ar fi declarat că a primit banii înainte de încheierea tranzacţiei. Procurorii susţin însă că banii ar fi fost plătiţi abia după ce fostul parlamentar a aflat că este urmărit penal.

Omul de afaceri George Hristu a fost trimis în judecată pentru că ar fi înfiinţat SC Geco Clean SRL, dar firma ar fi fost administrată doar de fostul parlamentar şi alte persoane.

Continue Reading
You may also like...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top