Șefa diplomaţiei europene: „Niciun stat membru al UE nu își va muta ambasada la Ierusalim”

28.04.2018
Șefa diplomaţiei europene: „Niciun stat membru al UE nu își va muta ambasada la Ierusalim”

Ambasadorul palestinian pe lângă UE, Abdul Rahim Farr a fost anunțat că niciun stat membru al Uniunii Europene nu îşi va muta ambasada de la Tel Aviv la Ierusalim. Informația a fost făcută de şefa diplomaţiei europene, Federica Mogherini conform unei declaraţii dată sâmbătă de acesta din urmă postului Vocea Palestinei.

Oficialul menţionat a afirmat că Mogherini a confirmat această poziţie în timpul unei reuniuni desfăşurate la Bruxelles cu reprezentanţi ai Organizaţiei de Cooperare Islamică şi în prezenţa ministrului palestinian de externe, Riyad Malki.

Acesta din urmă a insistat în timpul acestei întâlniri că niciunui stat membru al UE nu trebuie să i se permită să întreprindă demersuri, şi nici măcar să anunţe vreo intenţie, pentru a-şi transfera ambasada la Ierusalim.

La rândul ei, Mogherini a spus că niciun stat membru al UE nu va acţiona împotriva consensului european pe acest subiect, iar discuţiile despre posibila mutare de către unele ţări din UE a ambasadelor la Ierusalim sunt nimic mai mult decât vorbe, menţionează agenţia palestiniană de presă, amintind că România şi Republica Cehă au sugerat recent că vor urma exemplul SUA şi îşi vor transfera ambasadele de la Tel Aviv la Ierusalim.

Citește și: Iohannis: „Dacă PSD-ului nu-i convine, eu sunt Președintele, eu răspund de politica externă”

Președintele Klaus Iohannis a criticat vizita premierului Viorica Vasilica Dăncilă în Israel și a spus că aceasta s-a dus acolo fără niciun fel de mandat.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că îl îngrijorează “secretomania” vizitei premierului Viorica Dăncilă în Israel şi a subliniat că prim-ministrul nu vorbeşte în această deplasare pentru România, ci pentru Guvern.

Citește și: Viorica Dăncilă, invitată în Israel de premierul Benjamin Netanyahu

“Această vizită pe care o face premierul şi se pare şi preşedintele Camerei Deputaţilor în Israel are câteva ciudăţenii – nu au venit la discuţii, nu a plecat doamna prim-ministru cu niciun fel de mandat acolo.

Viorica Dăncilă, criticată pentru vizita în Israel

A vorbit, deci, doar în numele şi pentru Guvern şi nu pentru România. Însă nu acest lucru m-a îngrijorat cel mai mult, ci secretomania în care s-a organizat această plecare.

Nu am mai pomenit ca un premier al României să plece într-o vizită externă, să anunţe seara târziu înainte de plecare acest lucru, fără să anunţe agenda, fără să se ştie de fapt ce caută acolo.

Articolul continua dupa publicitate

Aşa în vizită turistică poate să plece oricine oricând, dar dacă pleacă persoana care conduce Guvernul ar trebui să se ştie mai multe”, a spus Iohannis, după ce a vizitat Aerostar SA – Grup Industrial Aeronautic Bacău.