Stela Popescu, dezvăluire cutremurătoare: „Trei vise îngrozitoare!”

5 min de citit
stela popescu

Stela Popescu s-a stins din viață joi, iar actrița a fost condusă duminică pe ultimul drum. Decesul ei a îndoliat întreaga Românie, iar după moartea ei au început să apară tot mai multe mărturii cutremurătoare ale acesteia.

Unele dintre ele se referă la unele vise asemănătoare unor premoniții. Într-un interviu acordat celor de la Jurnalul Național, marea actriță spunea că a a avut trei vise îngrozitoare înainte ca mama ei să moară.

„Înainte de a muri mama am avut trei vise care parcă m-au anunţat. Trei vise îngrozitoare. Mama avea cancer la sân şi o dată am visat-o goală… cădea într-un puţ.

Am tras-o de mână şi, e adevărat, a mai trăit trei ani. Am visat-o într-o piaţă rece, unde vindea ficat şi, la scurt timp, a făcut metastaza la ficat”, spunea Stela Popescu.

„Cu trei săptămâni înainte de a muri – eu trebuia să plec în Israel, la o nuntă, împreună cu Arşinel – sărăcuţa mi-a spus: „Nu pleca nicăieri în turneu, că-mi trebuie paşaportul, pentru că plec în Canada”.

Iar eu i-am spus: „Păi ce, nu-ţi poţi scoate singură paşaport?”, a mai spus actriţa.

„După două săptămâni s-a dus. Foarte interesant… dar eu cred că asta m-a obsedat pe mine. Era bolnavă de trei ani, trăgeam de ea tot timpul şi ea-mi spunea:

„Fata asta nu mă lasă să mor. Nu mă lasă să mor!”. Ar fi trebuit să cred după aceea în toate astea, dar nu vreau. Nu vreau!”, a mai povestit Stela Popescu.

Stela Popescu s-a născut pe 21 decembrie 1935, în Orhei – pe atunci, România – într-o familie de învăţători de sat. Aceasta a fost, însă, neşansa. Căci odată cu venirea războiului mondial, tatăl său a fost deportat de către sovietici, cu vina de a fi fost intelectual, carevasăzică, duşman de clasă.

S-a întâmplat aşa: „Aveam 5 ani. Tata a fost deportat în Siberia în 1940. Ruşii au avut un sistem foarte inteligent de a ocupa Basarabia. Au luat într-o noapte tot ce era intelectual, bărbaţi în special, şi i-au dus direct, în vagoane, în Vladivostok.

 Tata a scris 18 ani şi n-am primit nicio scrisoare de la el. Toate scrisorile se adunau de către autorităţi şi le dădeau foc în apropiere, într-un şanţ. Pe el l-au dus la capătul pământului, în Siberia. Le-au dat conserve şi topoare şi le-au zis să-şi facă barăci.

Stomacul tatei era ca fierul când l-am reîntâlnit, de la atâtea lemne tăiate. A mâncat rădăcini de copaci, a scăpat cu viaţă, deşi se omorau între ei“, povestea Stela Popescu într-un interviu acordat reporterilor „Weekend Adevărul“, în 2012.

Aşadar, a fost nevoită să crească departe de tatăl său. Stela şi mama sa s-au mutat în România, unde mama a primit casă şi loc de muncă, printr-un decret dat de Ion Antonescu pentru basarabeni. Au lăsat totul în urmă şi au luat-o de la capăt, cu un geamantan în care aveau numai două linguri, două furculiţe, feţe de pernă şi câteva hăinuţe.

„Tata a scris 18 ani şi n-am primit nicio scrisoare de la el. Toate scrisorile se adunau de către autorităţi şi le dădeau foc în apropiere, într-un şanţ. Pe el l-au dus la capătul pământului, în Siberia. Le-au dat conserve şi topoare şi le-au zis să-şi facă barăci.”

Stela Popescu păstra o amintire aparte cu mama, pe care o relata cu multă teatralitate: „Eram la grădiniţă, în satul în care m-am şi născut, Slobozia Hodorogea. În jur era zăpadă, erau câini pe stradă… Mama: «Ti duci la grădiniţî!». 6 ani aveam. Eu: «Nu, că-i zăpadă».

M-a luat de o aripă şi m-a dus direct la grădiniţă, unde era numai educatoarea. Nimeni nu adusese copiii. Învăţătoarea i-a zis mamei că-i nebună. «S-învieţe că e diminiaţă şî ia trebui să se ducă la grădiniţî!» Şi-mi aduc aminte că în ziua aia am învăţat să fac pe hârtie un pui.

Mi-a desenat învăţătoarea un pui pe carton. Am spart un ou, am pus albuş pe hârtie, pe post de lipici, am adăugat nişte mălai şi a ieşit un puişor splendid. I-am adăugat un ochi albastru şi ciocul roşu. Deci ziua aia n-am s-o uit niciodată“.

Citește și: Cum îşi dorea să moară Stela Popescu

Citește și: Raport OFICIAL despre moartea Stelei Popescu! Medicii legişti au încheiat autopsia

Share This Article
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *