Alina și Mariana s-au întâlnit pentru prima dată, după ieșirea de la Exatlon! Ce și-au spus

Mariana și Alina de la Exatlon au dezvoltat o prietenie foarte puternică în cadrul competiției. După ce Alina a fost eliminată din concurs, fanii celor două au așteptat cu sufletul la gură reîntâlnirea dintre ele.

Iar momentul a venit puțin mai târziu. Abia întoarsă în țară, Alina a avut nevoie de puțin timp pentru a se reface. Zilele trecute, la insistențele fanilor, aceasta a recunoscut că nu s-a văzut cu Mariana și că au vorbit doar la telefon.

Mariana și Alina de la echipa Războinicilor au fost apropiate pe durata celor 2 luni și jumătate pe care Mariana le-a petrecut la Exatlon. S-au susținut în fiecare zi și s-au ajutat când erau accidentate.

Weekendul trecut, însă, Mariana și Alina s-au revăzut, iar întâlnirea a fost una emoționantă.

Cele două au petrecut momente frumoase împreună.

Alina a postat două imagini în care apare alături de Mariana.

„Mariana: ”Scoate jaguarul din tine”!!!”, a scris Alina la descrierea imaginilor de pe Facebook.

ȘTIRE ASEMĂNĂTOARE: Anca Mihăilescu de la Exatlon, surpriză de proporții la bazin! Cu cine s-a întâlnit

Anca Mihăilescu a fost una dintre cele mai controversate concurente ale emisiunii „Exatlon”. După ce a ieșit din concurs, aceasta a schimbat tabăra și a început să susțină echipa Faimoșilor.

Iar acest lucru nu a făcut decât să îi înfurie pe concurenți, dar și pe fanii emisiunii.

Recent, Anca s-a întâlnit la un bazin din București cu un alt fost concurent al emisiunii de la Exatlon. Este vorba despre Alex Moraru, cu care Anca a avut multe lucruri de împărțit.

Cei doi foști concurenți au ales să îngroape securea războiului și au făcut împreună o fotografie. Anca și Alex au postat pe rețelele de socializare fotografia de la bazin, alături de mesaje sugestive.

„Ce surpriză, am întâlnit-o pe @anca.mihailescu la bazin, acolo unde îmi desfășor o parte din antrenamentele de #condiționarefizică” a scris Alex, în timp ce Anca a comentat: „Omniprezenți războinicii ăștia”.

CITEȘTE ȘI: Exatlon 15 aprilie: Războinicii rămân în casă după ce i-au demolat pe Faimoşi
Războinicii de la Exatlon, din nou în conflict. Alex îi aduce acuzații dure lui Ionuț! Ce spun fanii
Exatlon 14 aprilie. Sâmbătă, concurenții luptă pentru premiu important! Ce va face Ștefan

Sursa: Huff.ro
Data publicării: 16 apr.. 2018
Scris de , în TV
Comentarii
  1. Nae , 16 aprilie 2018 la 20:13

    ba, chiar nu mai sint barbati adevarati in tara asta sa ii puna saiba pe deget Alinei si sa o duca acasa ? E frumoasa , linistita si rabdatoare !