Connect with us
Beatrice Olaru a câştigat finala Exatlon sezonul 2

TV

Beatrice Olaru a câştigat finala Exatlon sezonul 2. Ce a făcut Alin

Beatrice Olaru este câştigătorul sezonului 2 din Exatlon. Alin Andronic a abandonat în finală.

Alin şi Beatrice au câştigat fără prea mari emoţii finalele de la băieţi, respectiv fete, eliminându-i pe Iulian Pîtea, respectiv Corina Petruţ.

În marea finală, cei doi au avut două meciuri pe două trasee pe care concurenţii Exatlon mai jucaseră de-a lungul acestui sezon. Câştigătorul unui meci era primul care ajungea la trei puncte.

Pentru a puncta, un concurent trebuia să aibă un timp cât mai mic faţă de media pe traseul respectiv.

Alin a avut de învins media băieţilor pe traseele respective, iar Beatrice media fetelor.

Betty a câştigat primul meci cu 3-0, iar în al doilea meci, Alin a abandonat nervos la scorul de 2-2.

Am venit să lupt pe trasee, să încerc să dau ce am mai bun. Betty este o persoană cu caracter deosebit care merită acest premiu. A fost un exemplu de determinare, ce a transmis acasă e de apreciat. Sper să se bucure de premiu, pentru că îl merită, a spus Alin la ceremonia de final, fără a spune ceva despre decizia abandonului.

Cine este Alin Andronic

Alin are 30 de ani şi locuieşte în Germania, la Darmstadt. A jucat fotbal în România în ligile inferioare, la CS Recaş şi la FC Naţional, însă a fost nevoit să abandoneze cariera de fotbalist profesionist din cauta accidentărilor.

Lucrurile au început să meargă prost pentru el în urmă cu aproximativ cinci ani. S-a accidentat, a suferit operații la ligamente și menisc, iar echipa la care evolua atunci a intrat în colaps financiar. Alin a început să aibă probleme cu banii şi  s-a decis să plece în Germania.

Aici s-a reapucat de fotbal, jucând la o echipă locală, într-o ligă inferioară. În același timp, el și-a luat un job în construcții și a avut o perioadă în care dormea în vestiarul echipei, pentru că nu avea bani de chirie.

Ulterior, lucrurile au început să se pună la punct, după ce a intrat în atenția unei agenții de modeling și a intrat la facultatea de marketing.

Pentru a-și sprijini familia, atletul a lucrat și că model, defilând pe podiumuri pentru diverse brand-uri cunoscute.

„Aştept să vină şi momentul meu în viaţă în care pot să zic că ceva bun se va întâmpla şi cu mine. Am avut multe de suferit în viaţă, şi cu părinţii, cu sora mea. Mi-am dorit foarte mult să ajung fotbalist, nu am reuşit fiindcă am avut multe operaţii, accidentări”, a declarat Alin Andronic la Kanal D.

Alin Andronic, membrul echipei Războinicilor a dezvăluit că și-ar dori să folosească banii pe care i-ar câștiga de la Exatlon ca să-și ajute familia.

Cine este Beatrice Olaru

Beatrice Andreea Olaru, în vârstă de 29 de ani, a absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale comunicării din cadrul Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași.

După ce a urmat mai multe cursuri de perfecționare, această a devenit instructor de fitness, dezvoltându-și și un program de training online.

Pasiunea pentru sport a apărut încă din adolescentă, când a început să facă handbal la Clubul LPS Botoșani.

Crescută doar de mama sa,  Beatrice a făcut handbal de performanță timp de 12 ani în orașul său natal, Botoșani.

”Am avut o copilărie și o adolescență foarte bine organizate. Nu aveam niciodată timp de pierdut pentru că, pe lângă școală, erau antrenamentele, deplasările și cantonamentele. Dar sportul de performanță m-a călit și m-a responsaabilizat.

M-a făcut să fiu răspunzătoare pentru acțiunile mele. Am realizat că o greșeală nu mă poate costa doar pe mine, poate costa întreaga echipă”, spunea Beatrice.

În urmă cu 8 ani, a ieșit finalista la Miss Universe România 2010.

Citeşte şi: Finala Exatlon: Ce spun fanii ambelor echipe despre finalişti

1 Comment

1 Comment

  1. Marcela Cornean

    2018-12-17T19:28:49+02:00 at 19:28

    Ma numesc Cornean Marcela si nu pot sa zic nimic alceva decit sa se aleaga praful de banii cistigati de Beatrice Olaru caci ia cistigat necinstit,adica a cistigat ,ca asa a vrut CANAL D nu ca a meritat.Alin a gresit ca a acceptat asa ceva.
    0 sa renuntam sa ne mai uitam la farselele din concursul vostru si o sa vedeti ca lumea va renunta la aceasta emisiune numai pentru faptul ca faceti numai excrocherii.Sa-ti fie rusine Beatrice ca ai acceptat aceasta mirsavie.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in TV

To Top