Diana Belbiță, eliminată de la Exatlon. Faimoșii au pierdut un membru

Autor Catalin Nae
Diana Belbiță, eliminată de la Exatlon. Faimoșii au pierdut un membru
Diana Belbiță, eliminată de la Exatlon. Faimoșii au pierdut un membru

Diana Belbiță este cea care a fost eliminată de la Exatlon, ediția de miercuri, 18 aprilie. Ea a fost cea care a adunat cele mai puține voturi de susținere din partea fanilor.

Nominalizările pentru eliminare au fost Larisa Vasile, Diana Belbiță și Geanina Stana.

„Prinţesa” a plâns alături de fete când a auzit că este eliminată, dar a spus că se aştepta la această decizie.

Huff.ro anunţase într-un articol anterior că Diana este favorită la eliminare.

La începutul emisiunii de azi, Diana Belbiță a acuzat că nominalizările au fost o strategie a băieților. Ea s-a considerat profund nedreptățită, avansând ideea că băieții sunt cei care fac legea în echipa Faimoșilor.

„Băieții s-au susținut între ei și noi nu am avut nimic de spus. Nu pot să cred că sunt un concurent așa slab încât nu m-aș putea compara cu ei”, a spus Belbiță în startul emisiunii de azi.

Tensiunile au continuat şi la Arenă, unde băieţii au fost acuzaţi că nu ţin cont de părerile fetelor.

Giani Kiriţă s-a contrat cu Diana Belbiţă, pe care a acuzat-o că „a jucat mai mult pe la restaurante”.

Diana Belbiță, în scandal cu băieții Faimoși

Ediția de ieri a fost una incendiară, presărată cu acuzații ale Dianei Belbiță la adresa Faimoșilor pentru nominalizări. Băieții au replicat spunând că singurul criteriu pentru nominalizare au fost punctele acumulate de-a lungul concursului.

„Incerc sa imi dau seama care este sportivul cu cea mai buna prestatie de pana acum. Aveam 3 variante, avand in vedere ca Geanina va fi propusa si pe mine nu ma pot propune.

Catalin Cazacu a fost de 2 ori declarat Player of the week, Giani Kirita, la fel, cred ca de doua ori a fost Player of the week, deci cumva ei doi ies din discutie. Valentin are protectie.

Mai ramane Diana Belbita sau Larisa. M-a intristat putin ca ideea unei propuneri a starnit o reactie atat de violenta din partea ei. Tin la oamenii, judec dupa performanta sportiva si asta e singurul motiv pentru care nu o sa o propun pe Diana, desi in ultimul timp, mai valoroasa este Larisa.

Mai mult, Larisa a  stiut sa treaca zambind peste fiecare nominalizare”, a spus Vladimir Drăghia.

„Voi merge pe aceleasi considerente sportive. Optiunile ramase au fost baietii si cele doua fete. Dupa o discutie in acel consiliu, meciuri, puncte aduse si puncte pierdute, am ajuns toti la concluzia ca Diana Belbita”, a punctat Valentin.

Mama Dianei i-a luat apărarea fetei sale, din platoul WOWBiz, și a acuzat o ruptură în tabăra Faimoșilor.

E clar ca ruptura s-a produs intre ei, la cum o cunosc eu pe Diana, in momentul in care isi da seama ca cineva e pervers, se retrage. Ii va fi foarte greu sufleteste pentru ca va fi singura, va trebui sa lupte.

Va fi ea impotriva lor.

Nu mai poate avea incredere in unul care ii spune <Nu stii sa inoti, nu mai stai!> sau in altul care spune <E mai bun nu stiu care decat tine!>. E o lectie de viata pentru ea, e tanara, va trece peste, indiferent de rezultatul care va fi in seara asta, a spus Crina Belbiță.