Octavian Strunilă a trecut de la Pro TV la Antena 1. Ce emisiune va prezenta

26.07.2018
Octavian Strunilă a trecut de la Pro TV la Antena 1. Ce emisiune va prezenta

Octavian Strunilă a dat PRO TV pe Antena 1. Realizatorul TV va prezenta noul reality-show al postului, „Ultimul trib”.

Producția, filmată în Madagascar, ar urma să debuteze în această toamnă. Strunilă a mai prezentat un alt show de aventură la PRO TV, alături de Paul Ipate.

Este vorba de Fort Boyard, o emisiune care nu a avut, însă, mare succes.

„Înțeleg prin ce vor trece concurenții și ce o să se întâmple cu ei acolo. Din lei vor deveni pisicuțe, la un moment dat. Știu că este un ritm de filmare foarte nebun, știu că o să fie greu chiar și pentru mine, în postura de prezentator, dar o să mă consolez cu faptul că nu sunt în “ring”.

Show-ul acesta le depăşeşte pe toate, atât în materie de efort fizic, cât şi în ceea ce priveşte susţinerea psihică.

Au de trecut prin multe concurenții, au de depășit multe. În primul rând, trebuie să locuiască într-un mediu total străin.

Dacă ai noroc și ești pe primul loc, o să locuiești la cinci stele, dar dacă ești pe locul doi, va trebui să te obișnuiești cu locuitorii de acolo, cu satul, iar dacă ești pe locul trei, va trebui să te obișnuiești cu… nimic!

Apoi, cred că este foarte greu pentru concurenți să se obișnuiască unul cu celălalt, aceasta va fi cea mai puternică barieră psihică de trecut, pentru că este într-adevăr greu să accepți în preajma ta niște oameni străini cu niște obiceiuri total străine.

Și, nu în ultimul rând, lupta pentru teritoriu, care necesită un efort fizic şi psihic permanent”, a spus Octavian Strunilă.

„Ultimul Trib” este un show adaptat după celebrul format „Nomads”. Trei triburi – unul de vedete, unul de sportivi și unul compus din oameni de rând – vor fi trimise în Madagascar, unde vor fi supuse unor probe de foc. Concurenții vor lupta pentru marele premiu de 100.000 de euro.

Citește și: Cine sunt concurenții de la Ultimul Trib, noul reality show de la Antena 1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *