Știri
Veşti bune pentru MII de pensionari: Când vor primi DIFERENŢELE de bani din recalcularea pensiilor
Procesul de recalculare a pensiilor din Ministerul Afacerilor Interne (MAI) este finalizat în proporţie de 80 la sută. Astfel, în luna decembrie vor primi diferenţa de bani, după recalculare, aproape 16.000 de persoane cu pensia de până în 7.000 de lei.Declarația a fost făcută de purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog.
„În luna decembrie vor primi diferenţele rezultate în urma recalculării aproape 16.000 de pensionari. Plăţile vor fi acordate începând cu pensiile cele mai mici, procesul urmând să continue în ordinea crescătoare a acestora. Pensiile plătite în decembrie sunt cuprinse între 540 şi 7.000 de lei”, a spus purtătorul de cuvânt al MAI.
Dajbog a precizat că persoanele care au pensii mai mari de 7.000 de lei vor primi diferenţele în prima jumătate a anului viitor, urmând să fie înaintată o propunere de prorogare a termenului de recalculare şi de punere în plată până în luna iunie a anului viitor, scrie news.ro.
Primele pensii se vor acorda în luna decembrie
„O parte dintre pensionarii cărora nu li s-au putut recalcula pensiile până în acest moment au lucrat în structuri care s-au desfiinţat, cum ar fi Departamentul Securităţii Statului, motiv pt care au fost întâmpinate dificultăţi în a face dovada drepturilor salariale avute”, a mai spus purtătorul de cuvânt al MAI.
Aceasta a precizat că persoanele care au ieşit la pensie în perioada august – sept 2017 își vor primi primele pensii în luna decembrie.
De asemenea, reprezentantul MAI a anunţat că în 1 decembrie, cu ocazia Zilei Naţionale, vor fi avansaţi în corpul ofiţerilor cei peste 1.300 de agenţi de polişie, subofiţeri jandarmi şi pompieri care au promovat examenul.
Până acum, MAI a emis peste 1.100 de ordine de ministru pentru acordarea gradului de ofiţer.
Sistemul pensiilor militare de stat a fost reintrodus din 1 ianuarie 2016 după ce a intrat în vigoare Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, iar astfel pensiile au fost recalculate în cazul a zeci de mii de angajaţi ai MAI.
Citește și Cum va fi vremea în minivacanța de 1 decembrie
Ciclonul mediteranean care va activa în zonă va determina fenomene severe, în special la munte, iar în celalalte regiuni ploile şi lapoviţa îşi vor face simţită prezenţa. Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie, vremea va deveni din ce în ce mai rece până pe 10 decembrie.
În minivacanţa de 1 decembrie, specialiştii anunţă temperaturi scăzute şi un nou val de ploi şi ninsori.
Vremea în minivacanța de 1 Decembrie. Vremea va deveni dîn ce în ce mai rece în majoritatea regiunilor țării, în timp ce precipitațiile mai ales sub forma ploi si lapovita, dar și de ninsoare (în special la munte), își vor face simțită prezența, relevă prognoza Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), valabila în intervalul 27 noiembrie – 10 decembrie.
Vremea în minivacanța de 1 Decembrie. In Banat, intervalul va debuta cu o vreme mai rece decât în mod obișnuit la sfârșit de noiembrie, media valorilor maxime urmând a fi de 4 grade, iar a celor minime între de -4 și -2 grade.
Ulterior, vremea se va încălzi ușor, astfel că în zilele de 29 și 30 noiembrie se va înregistra o medie regională a valorilor maxime de 8 – 9 grade și minime de două grade. După acest interval se întrevede o nouă răcire, ce va aduce regimul termic ușor sub normalul perioadei.
Temperaturile maxime dîn 3 și 4 decembrie vor fi, în medie, de numai un grad, până la două grade, iar cele minime în jur de -4 grade. Spre finalul intervalului de prognoza sunt estimate valori termice maxime în medie de 4 – 5 grade și minime în jur de -1 grad.