Connect with us
O nouă lege a fost aprobată. Toți cei care locuiesc la bloc trebuie să știe

Social

O nouă lege a fost aprobată. Toți cei care locuiesc la bloc trebuie să știe

Vești bune de la autorități! Românii trebuie să fie mai atenți, deoarece e nouă lege a fost adoptată în țara noastră. După legea mirosurilor, care a fost publicată deja în Monitorul Oficial și a început să fie aplicată, vizându-i pe cei care locuiesc la bloc, o nouă lege le este destinată tot acestora. Ea a fost deja promulgată și urmează să fie publicată în M.O pentru a putea fi aplicată. Astfel, închiderea balcoanelor de la parter se va putea face după noi reguli.

O nouă lege a fost aprobată. Toți cei care locuiesc la bloc trebuie să știe

Proiectul de lege, care va deveni Legea nr. 149/2020 după ce va fi promulgat de șeful de stat și va fi publicat în Monitorul oficial, stabilește că, după intrarea în vigoare a măsurilor cuprinse, cei care vor să își închidă balconul ori logia situată la parterul blocurilor nu vor mai avea nevoie de acordul vecinilor, cum se procedează în prezent, ci de un acord de la asociația de proprietari a imobilului.

De asemenea, locatarii care doresc să îşi închidă balcoanele vor trebui să aibă motive foarte bine întemeiate, nu această decizie să fie un simplu moft. Fie că este vorba despre reducerea noxelor, a zgomotului, gunoaielor sau despre siguranţa apartamentului, proprietarii apartamentelor de la parter trebuie să demonstreze că este absolut necesar să beneficieze de noua prevedere.

“Cu acordul asociației de proprietari se pot efectua lucrări de închidere a balcoanelor/ logiilor aflate la parterul clădirilor de locuit multietajate dacă modificările aduse construcției se efectuează din motive legate de securitate, de atenuare a efectelor noxelor, zgomotelor, gunoaielor, precum şi pentru siguranța și sănătatea celor care locuiesc în apartamentul respectiv”, se arată în proiectul de lege.

Astfel, după ce va intra în vigoare măsura, obținerea documentelor necesare pentru efectuarea lucrărilor de închidere a balcoanelor de la parter ar trebui să dureze mai puțin decât în prezent, însă totul depinde de fiecare situație. . Mai exact, pentru a obține o autorizație de construire pentru închiderea unui balcon, este nevoie de mai puține acte decât în cazul unor lucrări complexe. Printre documentele necesare se numără și un memoriu de arhitectură, care trebuia să conțină acordul vecinilor, ce este acum înlocuit cu acordul asociației de proprietari.

 

 

Sunt Andreea Oprea si din aprilie fac parte din echipa HUFF. Sunt redactor pe sectiunile de actualitate si stiri de ultima ora. Am 20 de ani si sunt foarte pasionata de presa, invat alaturi de colegii mei si ma perfectionez in fiecare zi.

6 Comments

6 Comments

  1. viorica

    2020-07-25T11:16:18+03:00 at 11:16

    ati dat puteri enprme la asociatii de parca iei au cumparat apRtamentele ieste logic ai plTim si nu fac nimic

  2. viorica

    2020-07-25T11:12:03+03:00 at 11:12

    Da mirosurile de la canalizari cine lerezolva o sa murim sufocati din aceasta cauza la Galti in tiglina

  3. stefan

    2020-07-25T10:20:21+03:00 at 10:20

    O noua sursa de spaga.

  4. Dinu

    2020-07-24T17:24:25+03:00 at 17:24

    Parlamentarii noștri ar cam trebui să scoată legi importante pentru țară și popor, să mai ales să lase amestecul ăsta în asociațiile de proprietari. Bagă tot felul de obligații de parcă ar fi societăți comerciale, SRL-uri, cu producție, cu generare de profituri, cu folosire de fonduri de la bugetul statului . Auzi la ei…”legea mirosurilor”! Păi cum să gătești cu ferestrele închise? Chiar și cu hotă, care scoate aburii și mirosurile din bucătărie, se simte afară că se gătește. A…dacă era vorba de cei nesimțiți care deschid ușile apartamentului ca să iasă mirosurile pe scara blocului, mai înțeleg, dar fă clar referire la această situație. Și apoi legea trebuie să se refere la marii poluatori ai aerului țării. Cât privește și legea asta a balcoanelor…păi toată lumea își închid balcoanele , fără aprobări …parcă trăim vremurile lui Ceaușescu când se interzicea închiderea lor…Mai mare râsul…

    • Adrian

      2020-07-25T09:40:51+03:00 at 9:40

      Tu chiar crezi ca i duce capul pe astia la ceva bun? Ce pretentii ai de la niste analfabeti,mitocani si prosti? Ei se gandesc la buzunarul lor si atat

  5. Contra

    2020-07-24T12:40:00+03:00 at 12:40

    Ce sa zic! De cand isi fac toti de cap si gauresc blocurile chiar daca e pericol de cutremur! Nu-i controleaza nimeni. Plus zgomotul.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Social

To Top