Social
OMS recomandă reintroducerea restricțiilor. Izolarea, ultima opțiune
Pandemia nu a încetat și continuă să facă victime în rândul oamenilor. Deși în multe state, situația părea să revină la normal și să permită întoarcerea la viața de dinainte, lucrurile au degenerat. În mai multe țări, numărul de infectări a crescut semnificativ, ajungând la numere apropiate sau chiar mai mari decât cele de la începutul crizei sanitare. Astfel, autoritățile sunt obligate să ia măsuri pentru a controla această creștere așteptată, de altfel, având în vedere că în majoritatea zonelor au avut loc relaxări. Astfel, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) recomandă restricțiilor pentru a fi evitată o eventuală tragedie.
OMS recomandă reintroducerea restricțiilor. Izolarea, ultima opțiune
În urma ridicării restricțiilor și adoptarea mai multor măsuri de relaxare, situația s-a schimbat în rău în mai multe state, iar numerele privind infectările cu COVID-19 nu sunt deloc îmbucurătoare, având în vedere că s-au depășit chiar și recordurile de la începutul pandemiei. În acest context, Organizația Mondială a Sănătății recomandă statelor afectate de acest virus să reintroducă mai multe măsuri restrictive.
Reprezentantul OMS, Michael Ryan, a declarat că unele state reușesc să controleze pandemia închizând zonele cele mai afectata, unde transmiterea este comunitară și riscurile de îmbolnăvire mari. Astfel, el este de acord cu o astfel de mișcare, considerând că doar așa poate fi evitată carantinarea unei țări întregi, prin închiderea zonelor roșii. Deși autoritățile nu doresc să revină la izolare și carantinare, în cazul în care, situația se complică, aceasta reprezintă singura soluție.
„Multe state reușesc să gestioneze focarele și creșterile prin carantinarea unor zone geografice limitate, a unor mici regiuni, pentru a ține sub control răspândirea bolii. Cred că este o chestiune de amploare. Statele pot și ar trebui să țină sub control boala prin aceste măsuri. Cu toții dorim să evităm ca țările să revină la închiderea totală. Nimeni nu dorește acest lucru, dar există situații în care este singura opțiune.”, a declarat Michael Ryan, directorul OMS responsabil pentru programul de urgențe.
În concluzie, OMS sfătuiește țările să se deschidă cu prudență, urmărind foarte bine datele pentru a vedea ce se întâmplă atunci când se recurge la relaxare, în ce fel evoluează lucrurile, pentru a se asigura că această măsură a fost una benefică. Ryan a mai spus că statele trebuie să fie pregătite să facă pași înainte sau, dimpotrivă, să revină la restricții, în funcție de numărul de îmbolnăviri pe care îl constată, care poate impune o revenire la măsurile restrictive.