Connect with us
Calendar ortodox 16 septembrie 2020. Zi de post

Spiritualitate

Calendar ortodox 16 septembrie 2020. Zi de post

Calendar ortodox 16 septembrie 2021. În fiecare an, pe data de 16 septembrie, creștinii ortodocși o sărbătoresc pe Sfânta Eufimia. Este primul sfânt pomenit după marea sărbătoare a Sfintei Cruci. De asemenea, în această zi se ține post.

Calendar ortodox 16 septembrie 2020

Calendar ortodox 16 septembrie 2020. În această zi este sărbătorită Sfânta Eufimia și se ține post. Sfânta Eufimia a trăit în timpul împăratului Dioclețian (284-305), și a fost ucisă pentru că a îndrăznit să mărturisească credința în Hristos. Pe 11 iulie se face pomenirea minunii petrecute la moaștele sale.

Potrivit CreștinOrtodox.ro, pentru a se descoperi dacă învățătura cu privire la cele două firi din Hristos este adevărată, Sfintți Părinți au scris într-o carte dreapta credință, iar ereticii au scris într-o altă carte învățătura lor. Ambele cărți au fost puse pe pieptul Sfintei Eufimia. Minunea avea să se petreacă după câteva zile, când ei au deschis din nou racla în care se afla Sfânta, și au văzut că la picioarele ei era cartea ereticilor, în timp ce cartea Sfinților Părinți se afla în mâinile ei.

Viața Sfintei Mari Mucenițe Eufimia

Sfânta Mare Muceniţă Eufimia s-a născut, a crescut şi s-a încununat prin mucenicie în Calcedon, cetatea Bitiniei de lângă gura Mării Negre, în dreptul Constantinopolului, fiind între ele Bosforul Traciei.

Ea a pătimit pe vremea împărăţiei lui Diocleţian, în 16 zile ale lunii septembrie, în care zi se prăznuieşte pomenirea ei. Iar acum se pomeneşte acea minune care s-a făcut de cinstitele ei moaşte în vremea Sinodului al IV-lea a toată lumea al Sfinţilor Părinţi.

În anul 307, în timpul persecuției pornite de către împăratul Dioclețian împotriva creștinilor, Sfânta Eufimia a fost denunțată guvernatorului Prisc că este creștină. Suferința ei a început în timpul serbării păgâne închinată zeului Ares, zeul războiului, la care trebuiau să participe toți locuitorii, și să aducă jertfă idolilor. A refuzat să participe și a fost aruncată într-un cuptor înroșit, din care a ieșit fără nicio arsură. Neavând nici o arsură, sfânta muceniță a fost scoasă din cuptor și întemnițată. A doua zi dimineața, a fost adusă din nou în fața guvernatorului și supusă supliciilor. În cele din urmă, Sfânta Eufimia a suferit moarte martirică fiind aruncată animalelor sălbatice.

Prin minunea din Calcedon, în anul 451 s-a dovedit şi s-a întărit mărturisirea dreptei credinţe. Această minune a fost hotar al Sfinţilor Părinţi, ca să nu treacă spre împărtăşirea celor rău credincioşi.

Sfinta Muceniță Eufimia în toţi anii izvora sânge din cinstitele ei moaşte, ca şi cum ar fi curs dintr-o rană.

Emanuela Ursu - Pasionată de știri și de noutăți din orice domeniu de activitate, lucrez în presa scrisă din anul 2015, din timpul studiilor de master. Absolventă a Facultății de Comunicare și Relații cu Publicul, am fost, de-a lungul timpului, reporter de teren, redactor și editor pentru mai multe publicații.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Spiritualitate

To Top