Calendar ortodox 22 mai 2020. Pe 22 mai creștinii ortodocși prăznuiesc pe Sfântul Mucenic Vasilisc care a fost nepotul Sfântului Mucenic Teodor Tiron. Află mai multe despre viața sa din rândurile de mai jos.
Sfântul Mucenic Vasilisc s- a născut în Amasia și a viețuit în vremea împăratului Maximian – 286 – 305. Acesta a fost întemnițat alături de prietenii săi, Eutropiu și Cleonic pentru credința în Hristos. Erau atât de apropiați că se puteau numi frați. Ieșind din temniță pentru a se duce în fața judecătorului, Eutropiu le-a zis prizonierilor care plângeau:
„Nu plângeţi, fraţii mei, că iarăşi ne vom vedea unul cu altul; ci rugaţi-vă Domnului nostru Iisus Hristos, ca să ne învrednicească să ne sfârşim prin chinuire pentru El, şi să înceteze elineasca închinare, ca astfel să se umple lumea de darul Domnului”.
Deși ighemonul i-a zis mucenicului:
„Te vei închina zeilor, ca să fii viu? Sau, neînchinîndu-te, voieşti ca îndată să te dau morţii?” acesta i-a răspuns:
„Nu mă voi închina nesimţitorilor zei, precum faci tu, fiind nesimţitor, ci mă voi închina Dumnezeului meu şi Aceluia Îi voi aduce jertfă de laudă, care este rodul buzelor mele. Căci Însuşi Domnul nostru Iisus Hristos, grăieşte prin gura lui David: Idolii neamurilor argint şi aur, lucruri de mâini omeneşti, gură au şi nu vor grăi, ochi au şi nu vor vedea, mâini au şi nu vor pipăi, picioare şi toate mădularele asemănării omeneşti le au nesimţitoare.”
Acesta a devenit mucenic datorită faptului că nu a vrut sa aducă jertfă idolilor și pentru că a ars templul închinat lui Apolon. Nu a dat foc templului cu mână lui, ci s-a rugat lui Dumnezeu, iar Acesta a trimis un foc din cer care a distrus templul. Focul a distrus și statuia idolul Apolon.
Troparul Sfantului Mucenic Vasilisc
Mucenicul Tau, Doamne Vasilisc, intru nevointa sa, cununa nestricaciunii a dobandit de la Tine, Dumnezeul nostru; ca avand puterea Ta pe chinuitori a invins; zdrobit-a si ale demonilor neputincioasele indrazniri. Pentru rugaciunile lui mantuieste sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.
Greco -catolic:
Sf. m. Vasilisc. [Sf. Rita de Cascia].
Romano – catolic:
Ss. Rita din Cascia, călug. *; Emil, m.
Acest site foloseste cookies.
Read More