Spiritualitate
Calendar ortodox 28 septembrie 2020. Cruce neagră
Data de 28 septembrie este una importantă pentru români. Este cruce neagră în calendar, fiind rememorat Cuviosul Hariton Mărturisitorul. Acesta și-a dedicat întreaga viață rugăciunii, făcând voia Domnului mereu. A trăit o bună perioadă de timp în singurătate, iar Domnul i-a arătat de mai multe ori că îi este recunoscută milostivirea.
Cruce neagră pe 28 septembrie
La data de 28 septembrie, românii îl sărbătoresc pe Sfântul Cuvios Hariton Mărturisitorul. El este cel care a inventat slujba trecerii la monahism.s-a născut în orașul Licaonia – Asia Mică. A fost prins în timpul împăratului Aurelian (270-275), supus supliciilor și întemnițat. A îndurat chinuri grele, a fost torturat și bătut grav. Abia după moartea împăratului Cuviosul Hariton și-a redobândit libertatea și a mers în Egipt, unde a rămas până în 313.
Retras în pustiu, el a fost prins de tâlhari. din mâna cărora scapă în mod miraculos. În timp ce tâlharii beau vin, ei mor otrăviți de șarpele care intrase în vasul în care se afla vinul.
Apoi, el s-a stabilit în Palestina, unde și-a făcut propria biserică într-o peșteră,cu aurul pe care Cuviosul Hariton îl găsește în peștera tâlharilor care au vrut să-i cruțe viața. El a ajuns să construiască biserici în mai multe locuri, deoarece voia să stea singur și să se roage în liniște, însă mereu mai veneau alături de el și alți monahi. În cele din urmă, s-a retras pe o stâncă înaltă, iar când a simțit că i se apropie sfârșitul, s-a întors la prima mănăstire, unde a și murit.
Tot la această dată, Biserica îi cinstește și pe Sfântul Proroc Baruh; Sfântul Sfinţit Mucenic Marcu, pastorul; Sfinţii Mucenici şi frati Alexandru, Afiu şi Zosima; Sfântul Mucenic Pimen; Sfinţii Mucenici Nicon, Neon şi Eliodor; Sfinţii Mucenici Calinic şi Eustatie Romeul; Sfântului Mucenic Alexandru.
Troparul Sfântului Cuvios Hariton Mărturisitorul, glasul al 8-lea:
Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor şi cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; şi te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Hariton, părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.