Spiritualitate
Calendar ortodox 8 ianuarie 2021. Sărbătoare mare după Sfântul Ion
Calendar ortodox 8 ianuarie 2021. După o perioadă marcată de sărbători mari, cele mai recente fiind Boboteaza și Sfântul Ion, urmează o altă sărbătoare extrem de importantă, pe care românii o respectă așa cum se cuvine. Pe data de 8 ianuarie îl sărbătorim pe Sfântul Gheorghe Hozevitul, unul dintre cei mai mari sfinți ai religie noastre.
Sfântul Gheorghe Hozevitul, 8 ianuarie
Ultima perioadă a fost marcată de sărbători importante. În noul an, Boboteaza și Sfântul Ion au dat startul sărbătorilor mari, iar credincioșii au respectat mai multe tradiții cu această ocazie, pentru a se asigura că noul an le va aduce numai lucruri bune în viața lor.
Sfântul Cuvios Gheorghe Hozevitul a trăit în secolul al VII-lea. S-a născut în insula Cipru, într-o familie de creştini și l-a iubit mereu pe Dumnezeu. După moartea părinţilor săi, dorind să îmbrăţişeze viaţa monahală, evita căsătoria planificată de unchiul său și se retrafe în Țara Sfântă.
Acesta ia o parte din averea familiei și o dă săracilor, considerând că nu are nevoie de nimic, ci doar cei cu probleme merită să se bucure de aceste bunuri. După ce s-a închinat la Mormântul Sfânt, a fost luat sub aripa sa de un bătrân înțelept care, însă, îl critica pentru orice greșeală. Spre exemplu, într-o zi, întârziind să aducă apa de la pârâu, bătrânul i-a tras o palmă peste faţă, înaintea tuturor. Îndată, mâna bătrânului s-a uscat şi a înţepenit. Mai apoi, însă, pentru rugăciunile stăruitoare ale Cuviosului Gheorghe, mâna bătrânului s-a vindecat.
Pentru bunătatea sa, el a primit de la Dumnezeu darul înainte-vederii şi al facerii de minuni. După ce a murit, la maoștele sale au venit mulți oameni să se roage, considerând că așa li se vor îndeplini toate dorințele.
Troparul Sfântului Cuvios Gheorghe Hozevitul, glasul al 8-lea:
Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor şi cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; şi te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Gheorghe, părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.