Spiritualitate

Mare sărbătoare pe 6 august. Ce nu este bine să faci de Schimbarea la Față

Data de 6 august reprezintă o zi de sărbătoare pentru credincioși. Această zi este marcată în calendar cu cruce roșie,românii rememorând Schimbarea la Faţă a Domnului. Pentru creştinii ortodocşi şi catolici reprezintă o sărbătoare care aminteşte minunea pe care Iisus o face asupra lui însuși. Sărbătoarea, numită în popor Pobreajenul, înseamnă despărțirea de vară, respectiv începutul toamnei, iar vremea începe să se schimbe și să se răcească. Schimbarea la Față a Mântuitorului aduce și o serie de obiceiuri și superstiții, de care creștinii țin cont cu sfințenie pentru a le merge bine tot restul anului.

Mare sărbătoare pe 6 august. Ce nu este bine să faci de Schimbarea la Față

Pentru că sărbătoarea are loc în timpul postului Sfintei Marii, în ziua Schimbării la Faţă se face dezlegare la peşte. Este una dintre acele zile când cerurile se deschid, iar cei aleși de Dumnezeu pot vedea Porțile Raiului datorită credinței lor și iubirii lor față de Tatăl Nostru. Semnificaţia tainică a acestei sărbători este vederea lui Dumnezeu şi transfigurarea omului, posibilitatea lui de a se îndumnezei încă din viaţa aceasta.

Până în 6 august, agricultorii trebuie să fi terminat cositul şi pregătitul fânului, pentru că iarba îmbătrâneşte și nu mai crește. La fel se întâmplă și cu părul fetelor care se spală în această zi.

Tot în popor se mai spune că de Schimbarea la Faţă nu este bine să te cerţi cu nimeni şi nici să te certe cineva, că aşa vei fi tot anul, certăreț, până la următoarea Schimbare la Faţă. În plus, e bine să ne împăcăm cu cei cu care am avut conflicte până acum.

Din aceasta zi se interzice scăldatul, dar şi culcatul afară. În ceea ce privește scăldatul, se spune că apele se răcesc, iar cerbii vin să le spurce și crește riscul îmbolnăvirilor. De asemenea, nici animalele nu se mai scaldă de la această dată.

Tradiții și obiceiuri

Se spune că cei care nu ţin această sărbătoare vor fi uscaţi şi gălbejiţi ca florile care de acum încep să se veştejească. Cine spală haine în această zi va fi năpădit de păduchi şi ploşniţe. Dacă în această zi vremea va fi însorită, toamna va fi una roditoare și îmbelșugată, dar dacă va fi ploioasă, se anunță o iarnă grea, cu ger și multă zăpadă.

Se spune că cine mănâncă struguri înainte de Schimbarea la Față, nesfințiti, o să aibă dureri de burtă; Despre oamenii care nu-şi văd umbra capului la răsăritul soarelui, în dimineaţa zilei, se spune că vor muri până la sfârşitul anului. Femeile însărcinate, dacă vor ţine această zi, vor avea o naştere uşoară şi copii sănătoşi;

Acest articol a fost actualizat la: 5 august 2020 13:06

Share
Scris de
Andreea Oprea