Moșii de iarnă 2021. Tradiții și superstiții de Sâmbăta Morților

07.02.2021
Moșii de iarnă 2021. Tradiții și superstiții de Sâmbăta Morților

Moșii de iarnă reprezintă una dintre cele mai importante sărbători din Calendarul Creștin Ortodox. Este ziua în care sunt pomeniți cei care au plecat dintre noi. Moșii de iarnă marchează debutul celor șapte sâmbete ale morților, care se încheie înainte de Săptămâna Mare a Paștelui.

Moșii de iarnă 2021

Anul acesta, Moșii de iarnă se prăznuiesc pe data de 6 martie pentru că Paștele din 2021 pică pe 2 mai, iar Moșii de iarnă marchează începutul sâmbetelor morților, care se încheie în Săptămâna Mare.

În ziua de Sâmbăta Morților se face pomenirea celor care au plecat dintre noi. Biserica Ortodoxă Română face Slujba Sfintei Liturghii și a Parastasului, iar credincioșii dau de pomană.

Ei pregătesc, pentru Sâmbăta Morților, colivă, colaci, vin, dar și bucate tradiționale, cum sunt sarmalele, pe care le dau preoților să le sfințească.

După ce participă la slujba din biserică, oamenii merg la mormintele rudelor și le aprind lumânări.

După Moșii de iarnă, urmează Moșii de primăvară din 2021 , care se prăznuiesc pe data de 9 marție.

Tradiții și superstiții de Moșii de iarnă

Moșii de iarnă se mai numesc, în unele zone ale țării și Moșii de piftii. Conform tradiției populare, tot ce rămâne nemâncat în această zi se aruncă și nu se consumă a doua zi când este Duminica Lăsatului secului de carne.

Se spune că dacă nu respectăm asta, natura se va răzbuna și ne va aduce episoade de frig crunt în toiul verii. În Sâmbăta Morților nu se lucrează și nu se fac nunți. În Muntenia încă se mai păstrează obiceiul ca, lângă colivă, să se pună și un bănuţ care să fie dat celui mai sărac om din sat, pentru a aduce spor atât celui ce a dat, cât și celui care a primit.

Femeile care încalcă tradiția și fac treabă în Sâmbătă Morților sunt pedepsite să – tremure ca piftia, iar pomana pe care au dat-o li se va întoarce.

În Sâmbăta Morților se merge la biserică, la Sfânta Liturghie și apoi la Parastas. Apoi se merge la cimitir, unde se aprind neapărat câte două lumânări la fiecare mort. Cei dragi decedați de mai puțin de un an nu trebuie pomeniți alături de ceilalți. Pentru ei se scrie doar un pomelnic separat.