Spiritualitate
Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul. Ce să nu faci pe 24 iunie
Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul este celebrată de creștinii ortodocși în data de 24 iunie. În popor, această sărbătoare poartă numele de Drăgaica sau Sânziene.
În general, Biserica Ortodoxă serbează ziua morții sfinților, însă excepție de la această regulă fac Maica Domnului și Sfântul Ioan Botezătorul.
Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul a avut loc cu aproximativ 6 luni înainte de nașterea Mântuitorului Iisus Hristos, iar sărbătoarea a fost atestata documentar în secolele IV-V. De atunci și până în zilele noastre s-au format o mulțime de obiceiuri, tradiții și superstiții care se țin în această zi în toate colțurile țării, însă în special în zonele rurale.
Tradiții și superstiții de Nașterea Sf. Ioan Botezătorul
În această zi, creștinii ortodocși merg la biserică pentru a asculta Sfânta Liturghie, după care se retrag la casele lor și se odihnesc. În unele zone există obiceiul că ele să meargă la câmp să culeagă flori și plante tămăduitoare. Se spune că în ziua de Sfântul Ioan Botezătorul acestea au o putere mai mare că niciodată și pot vindecă chiar și boli grave.
În popor această zi este dedicată dragostei. Fețele se îmbrăca în alb, se organizează în grupuri și merg să danseze pe la porțile oamenilor pentru că aceștia să fie feriți de rele. Tot astăzi femeile nemăritate își pot afla sortitul, dacă pun sub pernă un buchețel de sânziene. Se spune că ele îi vor visa pe timpul nopții pe cei cu care se vor căsători.
Astăzi nu ai voie să muncești nici la câmp, nici în gospodărie. Femeile nu au voie să spele rufe, să gătească sau să toarcă.