Spiritualitate

Sâmbăta Luminată – Ce să nu faci în această zi

Sâmbăta Luminată este prima zi de sâmbătă de după Paști și mai este denumită și Sâmbăta Sfântului Cuvios loan şi a ucenicului Sfântului Grigorie Decapolitul.

Sfântul Cuvios Ioan a plecat în tinerețe la Sfântul Grigorie Decapolitul, unde a intrat în monahism. Ulterior, a început prigoana contra sfintelor icoane, inițiată de împăratul Leon Armeanul, iar Sfântul Grigorie, împreună cu Sfântul Ioan şi cu Sfântul Iosif Imnograful, un alt ucenic al său, au plecat în Bizanţ. Aici, ei mergeau prin cetăți pentru a cinsti sfintele icoane.

Sfântul Iosif a fost trimis de Sfântul Grigorie la creștinii din Roma, dar a fost prins în insula Creta și întemnițat. Nu după multă vreme, sfântul Grigorie a trecut la cele veșnice. Sfântul Iosif a fost eliberat în cele din urmă și și-a petrecut anii alături de Sfântul Ioan. După moartea acestuia, el a zidit o biserică aproape de bizanț, aducând aici moaștele lui Ioan și Grigorie.

Ce nu este bine să faci în Sâmbăta Luminată

Aceasta este singura sâmbătă în care nu se face parastas, pentru că morții vor fi pomeniți la slujba de Paștele Blajinilor, în ziua de luni de după Duminica Tomii ( sărbătorită la o săptămână după Paște). În această perioadă credincioşii nu îngenunchează (nu fac mătanii), ci doar se închină.

Se spune că se face acest lucru pentru că Domnul Iisus nu ne vrea în umilință, ci vrea să ne îndreptăm și să biruim asupra păcatelor noastre.

Citește și: RUGĂCIUNEA mamei pentru copiii săi

Share
Scris de
Catalin Nae

Acest site foloseste cookies.

Read More