Spiritualitate
Superstițiile zilei de miercuri. Ce nu e bine să faci în această zi
De-a lungul timpului, oamenii au dobândit mai multe credințe, obiceiuri și tradiții pe care le respectă cu sfințenie, pentru a se asigura că totul merge bine și nimic nu le va strica ziua. Deși mulți nu cred în superstiții, acestea au succes în rândul altora. Astfel, există superstiții pentru ziua de miercuri, considerată de multă lume o zi cu ghinion, la care trebuie să ai mare grijă.
Superstițiile zilei de miercuri. Ce nu e bine să faci în această zi
Se zice că miercuri, cea de-a treia zi a săptămânii, este una dintre acele zile la care trebuie să fim atenți, ca nu cumva să încălcăm vreo tradiție și să atragem asupra noastră ghinionul. Dacă ești o persoană mai superstițioasă, merită să ții cont de ceea ce vom prezenta, pentru a te asigura că faci totul așa cum trebuie.
Tradiția spune că miercurea este zi de post și rugăciune pentru sănătatea familiei, la fel ca vinerea. Cine postește în această zi, va avea parte de liniște sufletească, de împăcarea că a făcut Voia Domnului și de siguranța că familia lui va fi ferită de rele și boli. Se spune că miercuri era ziua în care ţăranii posteau pentru Maica Domnului, ziua în care se puneau cloşti şi în care se începea aratul.
De altfel, miercuri se ține de „Dânsele”. Astfel, nu e bine să se spele pe cap, să se taie unghiile, să se facă leșie, să se fiarbă cămăși, că e rău de boli. În trecut, miercuri nu se făceau nunți, nu se mergea la pețit, erau interzise petrecerile și distracțiile. De altfel, nu e bine să plantezi castraveți în această zi, deoarece vor ieși amari și nu este bine nici să îi culegi azi sau să iei ouăle din cuibar, deoarece acest lucru va atrage dihorul, care le va mânca.
Se mai spunea și că pruncul născut într-o zi de miercuri va avea o viață scurtă și sărăcăcioasă, fără să simtă bucuriile firești. Mai mult, nu e bine să te speli pe cap, deoarece vei rămâne văduv sau te vei căsători cu un văduv.
Femeile nu trebuie să munceasă sau să coase azi, deoarece le-ar ieși bube pe mâini și se vor îmbolnăvi. Majoritatea superstițiilor țin de Sfânta Miercuri. Conform unora, aceasta era o femeie bună, credincioasă, slabă și necăjită, care avea 9 fete, alături de care locuiește în cer. Conform altor tradiții, este o femeie rea, care aduce asupra ta ghinion dacă nu îi respecți ziua așa cum se cuvine.