Connect with us
Ada Nechita: ce viață duce una dintre cele mai bune foste handbaliste din România

Sport

Ada Nechita: ce viață duce una dintre cele mai bune foste handbaliste din România

Ada Nechita are 36 ani și o înălțime de 1.72m. Aceasta s-a consacrat în handbalul internațional prin evoluția excelentă în perioada în care evolua pentru Oltchim și prima reprezentativă a României. Află mai multe informații despre viaț acesteia după ieșirea din sport.

Ada Nechita: ce viață duce una dintre cele mai bune foste handbaliste din România

Nechita a ajuns la un moment dat una dintre cele mai bune 10 extreme dreapta ale lumii. Aceasta detinea un bagaj tehnic imens și un repertoriu variat de aruncări. Aceasta s-a retras din handbal în 2016, iar după un an echipa HCM Baia Mare s-a desființat.

Motivul ieșirii din echipă nu a fost o îmbolnăvire sau o accidentare cum se întâmplă la alți sportivi. Aceasta ar mai fi putut juca la cel mai înalt nivel pentru ceva timp. În sezonul 2016-2017 Baia Mare a ajuns în sferturile Ligii Campionilor.

La începutul carierei sale în sport, Adriana Nechita a fost legitimată la Știința Băilești și apoi la Clubul Sportiv Școlar „U” Craiova. Din anul 2000 a început să joace la echipa Oltchim Râmnicu Vâlcea.

Ada s-a căsătorit cu Daniel Dan, un om de afaceri din Satu Mare și au împreună 3 copii. Aceasta mai merge câteodată la meciurile de handbal ale fostelor sale colege.

O persoană importantă din handbalul românesc a declarat pentru Digi Sport:

„Ada a fost jucătoare de echipă, cu spirit de sacrificiu și cu o tehnică formidabilă. Avea momente când făcea perfect ambele faze.

Scotea echipa națională și Oltchimul de multe ori din momente foarte grele, a fost una dintre extremele de top ale României”.

Ada Nechita a înscris 318 goluri în 130 meciuri în echipa națională a țării noastre. A participat la Jocurile Olimpice din Beijing cu nationala lui Gheorghe Tadici și la Jocurile Olimpice din 2012 cu trupa lui Radu Voina. Aceasta a primit medalia de bronz la prima reprezentativă la Campionatul European din 2010 și la Campionatul Mondial din 2015.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Sport

To Top