Adrian Mutu a devenit manager general al clubului Dinamo București, a anunțat acționarul general al echipei din Ștefan cel Mare, Ionuț Negoiță.
„Mă bucur că Adrian Mutu este, de astăzi, alături de noi şi sunt convins că experienţa sa în fotbalul internaţional ne va duce către un nou standard de performanţă atât pe plan intern, cât şi european”, a declarat Ionuţ Negoiţă imediat după semnarea contractului cu Adrian Mutu.
„E o onoare pentru mine că Dinamo mi-a oferit şansa să debutez într-o funcţie atât de importantă şi îi mulţumesc domnului Negoiţă pentru această provocare imensă în cariera mea! Sper să răsplătesc această încredere cu rezultatele pe care le aşteaptă toţi suporterii dinamovişti”, a afirmat noul manager general al clubului din Ştefan cel Mare.
Fostul jucător al echipelor Inter, Parma, Fiorentina, Chelsea, Juventus şi Ajacio, printre altele, şi-a anunţat retragerea din activitatea de fotbalist la 21 mai printr-o postare pe pagina de Facebook, a doua zi după ce a trimis o scrisoare în acest sens presei din Italia.
Adrian Mutu a evoluat pentru naţionala României în 76 de meciuri şi a marcat 35 de goluri. Mutu a jucat la Dinamo în sezonul 1999-2000, în care ‘alb-roşii” au reuşit eventul, el marcând 29 de goluri în 42 de meciuri.
Acest site foloseste cookies.
Read More