Brazilia Elveţia Scor final: 1-1. Principala favorită a acestui turneu final, Brazilia, a debutat la CM 2018 cu un meci contra Elveţiei, un adversar destul de dificil, cu un joc solid.
Surprinzător, Selecao a făcut doar egal cu europenii. Brazilia nu a făcut un meci bun în faţa unei echipe ambiţioase a Elveţiei. Vezi mai jos cele mai importante faze – VIDEO!
Update: Rezultat final, Brazilia – Elveţia 1-1
Minutul 90: Ocazie Brazilia! Sommer intervine senzaţional la lovitura de cap a luiFirmino, venită după o centrare din lovitură liberă a lui Neymar. La faza următoare, Miranda şutează milimetric pe lângă poartă.
Ocazie Brazilia în minutul 88. Neymar trimite cu capul din 11 m direct în braţele lui Sommer.
Minutul 86: Lichsteiner este ănlocuit de Lang. Elveţia este aproape de un rezultat remarcabil.
Minutul 80: Schimbă şi elveţienii: Embolo intră în locul lui Seferovic.
Minutul 77: Neymar şutează de la crica 18 metri lateral, dar Sommer nu are emoţii. Brazilia face şi ultima modificare: Firmino îl schimbă pe Jesus.
Minutul 69. Ocazie Brazilia! Coutinho trage mult pe lângă poartă din interiorul careului, deşi se afla într-o poziţie foarte bună.
Elveţienii fac o schimbare, iar Behrami este înlocuit de Zakaria.
Minutul 67: Paulinho este înlocuit de Renato Augusto. La doar un minut distanţă, Elveţienii au mai luat un nou cartonaş galben, după faultul lui Behrami asupra lui Neymar.
Minutul 65: Schar primeşte cartonalul galben pentru un fault, iar Brazilia are o lovitură liberă periculoasă. Neymar a executat lamentabil.
Minutul 60: Fernandinho intră în locul lui Casemiro.
Minutul 57: Acţiune bună a Braziliei, încheiată cu o respingere în corner, după un şut al lui Neymar. Starul brazilian a fost văzu şchiopătând şi se pare că nu este la formă maximă.
Minutul 50: Gol Elveţia! Gol Zuber! Elveţianul marchează cu capul, după un corner, la o fază în care brazilienii nu au făcut marcaj corespunzător!
Minutul 47: Casemiro a primit cartonaş galben după ce a stopat prin fault un contraatac elveţian.
Update: A început repriza a doua, fără nicio modificare în cele două formaţii. Sperăm la o parte a doua mai interesantă a acestui meci.
Update: Brazilia conduce Elveţia cu scorul de 1-0 la pauză.
Minutul 45+1: Thiago Silva trimite cu capul peste poarta dupa un corner!
Minutul 40: Deşi se aştepta un joc spectaculos al Selecao, Brazilia a părut în această repriză mulţumită cu avantajul golului marcat şi nu a forţat prea tare
Minutul 30: Lichsteiner îl faultează în apropierea propriului careu pe Neymar şi primeşte un cartonaş galben.
Minutul 20: Gol Brazilia! Gol Coutinho! Jucătorul Barcelonei marchează cel mai frumos gol de până acum al Mondialului, cu un şut de senzaţie de la circa 18 metri.
Minutul 15: Neymar execută foarte slab o lovitură liberă, trimiţând direct în zid.
Minutul 11: Ocazie Brazilia! Mingea trimisă de Paulinho trece milimetric pe lângă poartă. O primă inexactitate în apărarea Elveţiei.
Minutul 7: Elveţia stă bine în teren în acest debut de meci. Brazilia îşi concentrează jocul pe Neymar şi Willian care sunt foarte activi în linia de mijloc.
Minutul 3: Dzemaili a încercat o reluare spectaculoasă din careul brazilian, dar mingea a trecut mult peste poartă.
Update: S-a dat startul în meciul serii! Lovitura de începere au avut-o brazilienii!
Ştire iniţială
După ce campioana Germania a pierdut surprinzător cu Mexic, iar Argentina a remizat cu Islanda, toată lumea e cu ochii pe Brazilia. Sud-americanii au de confirmat statutul de favorită în meciul de duminică, de la ora 21.00, de pe stadionul din Rostov, din grupa E a Cupei Mondiale.
Cvintupla campioană mondială a revenit la nivelul aşteptat pentru Selecao după numirea antrenorului Tite şi a fost prima echipă calificată la turneul final din Rusia.
Brazilia a arătat un joc ofensiv, câştigând fără emoţii preliminariile CM din zona Americii de Sud.
Evoluţiile bune au continuat şi în meciurile de pregătire, oamenii de atac Willian, Roberto Firmino, Gabriel Jesus, Philippe Coutinho şi Neymar, recuperat după accidentare, au arătat o formă bună în testele cu Croaţia şi Austria.
Brazilia este singura echipă care a participat la fiecare ediţie a Cupei Mondiale. Elveţia a ajuns la zece participări la Cupa Mondială (ultimele trei consecutive), atingând sferturi de finală în 1934, 1938 şi 1954.
Elveţienii au arătat ca o echipă solidă în preliminarii, înregistrând doar o singură înfrângere, contra Portugaliei. Aceştia au ajuns la un baraj strâns cu Irlanda de Nord, calificându-se după un scor de 1-0 în deplasare, ca urmare a unui penalty acordat eronat de Ovidiu Haţegan.
Brazilia s-a impus în trei din cele opt confruntări cu Elveţia, iar selecţionata Ţării Cantoanelor a câştigat de două ori, iar alte trei meciuri s-au încheiat cu rezultat de egalitate.
Portari:
Roman Buerki (Borussia Dortmund), Yvon Mvogo (Leipzig), Yann Sommer (Borussia Monchengladbach).
Fundaşi:
Manuel Akanji (Borussia Dortmund), Johan Djourou (Antalyaspor), Nico Elvedi (Borussia Monchengladbach), Michael Lang (Basel), Stephan Lichtsteiner (Juventus), Jacques-Francois Moubandje (Toulouse), Ricardo Rodriguez (Milan), Fabian Schaer (Deportivo La Coruna).
Mijlocaşi:
Valon Behrami (Udinese), Blerim Dzemaili (Bologna), Gelson Fernandes (Eintracht Frankfurt), Remo Freuler (Atalanta), Xherdan Shaqiri (Stoke City), Granit Xhaka (Arsenal), Steven Zuber (1899 Hoffenheim), Denis Zakaria (Borussia Monchengladbach).
Atacanţi:
Josip Drmic (Borussia Monchengladbach), Breel Embolo (Schalke), Mario Gavranovic (Dinamo Zagreb), Haris Seferovic (Benfica).
Portari:
Alisson (Roma), Cassio (Corinthians), Ederson (Manchester City)
Fundaşi:
Danilo (Manchester City), Geromel (Gremio), Filipe Luis (Atletico Madrid), Marcelo (Real Madrid), Marquinhos (PSG), Miranda (Inter Milan), Fagner (Corinthians), Thiago Silva (PSG)
Mijlocaşi:
Casemiro (Real Madrid), Fernandinho (Manchester City), Fred (Shakhtar Donetsk), Paulinho (Barcelona), Philippe Coutinho (Barcelona), Renato Augusto (Beijing Guoan), Willian (Chelsea)
Atacanţi:
Douglas Costa (Juventus), Roberto Firmino (Liverpool), Gabriel Jesus (Manchester City), Neymar (PSG), Taison (Shakhtar Donetsk).
Brazilia (4-2-3-1): Alisson – Danilo, Silva, Miranda, Marcelo – Casemiro, Paulinho – Willian, Coutinho, Neymar – Jesus
Elveţia (4-2-3-1): Sommer – Lichtsteiner, Schar, Akanji, Rodriguez – Behrami, Xhaka – Shaqiri, Dzemaili, Zuber – Seferovic
Arbitru: Cesar Ramos (Mexic).
Meciul dintre Brazilia şi Germania este televizat de TVR 1 şi TVR HD şi poate fi urmărit live online pe tvrplus.ro. Huff.ro vă ţine la curent cu scorul în timp real al partidei şi vă va oferi rezumatul video.
Într-un alt meci din grupa E, Serbia a învins Costa Rica, cu scorul de 1-0.
Vezi şi: Costa Rica – Serbia, scor final 0-1. Rezumat video
Germania – Mexic, scor final 0-1 Rezumat VIDEO – grupa F a CM 2018
Argentina – Islanda, Scor Final 1 – 1. Rezumat video
Acest articol a fost actualizat la: 2018-06-18T11:06:23+03:00 11:06
Acest site foloseste cookies.
Read More