Sport

Caner Erkin, de la Beşiktaş Istanbul, riscă închisoarea. Ce gest nepermis a făcut sportivul în timpul unui meci

Fundaşul internaţional turc de la Beşiktaş Istanbul, Caner Erkin, riscă doi ani de închisoare, iar motivul este unul surprinzător. Pentru că a insultat un arbitru în timpul unui meci, acesta ar putea ajunge după gratii.

Un tribunal turc a acceptat marţi intentarea unui proces împotriva fundaşului lui Beşiktaş, în vârstă de 29 ani. Erkin urmează să compară în faţa unui judecător în următoarele zile, a indicat agenţia de presă turcă Anadolu, adăugând că un procuror a cerut o pedeapsă între un an şi doi ani de închisoare împotriva fundaşului internaţional.

Erkin este acuzat că i-a adresat injurii arbitrului Mete Kalvakan, după ce a primit un cartonaş galben, în meciul cu Istanbul Başakşehir, pe 23 octombrie 2017. În timpul anchetei, fostul jucător al lui Inter Milano şi Galatasaray a negat că l-ar fi insultat pe arbitru.

Posibila sancţiune a provocat o adevărată furie a suporterilor lui Beşiktaş pe reţelele de socializare, care văd în spatele acestei afaceri mâna guvernului.

Dublă deţinătoare a titlului, Beşiktaş se află acum pe locul 2 în prima divizie turcă, la trei puncte de Galatasaray. Clubul a rămas singurul reprezentant al Turciei în Liga Campionilor. Beşiktaş joacă acasă, la Istanbul, miercuri cu Bayern Munchen, în returul optimilor de finală, după ce în tur a fost învinsă cu 5-0.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA ȘI: Oficial: Campionatul de fotbal din Grecia, SUSPENDAT după incidentele de la PAOK – AEK

Autoritățile din Grecia au laut decizia de a suspenda campionatul intern de fotbal, ca urmare a incidentelor de la PAOK – AEK.

„Am decis să întrerupem campionatul … Nu va începe din nou decât dacă există un cadru clar, legal, agreat de toţi, pentru a avansa cu condiţii şi reguli şi pentru a nu mai întâmpina astfel de situaţii”, a declarat ministrul grec adjunct al Culturii şi Sportului, Georgios Vassiliadis.

PAOK Salonic, echipă antrenată de Răzvan Lucescu, a jucat duminică derby-ul cu AEK Atena, pe teren propriu. În prelungirile partidei, fostul stelist Varela a marcat pentru PAOK.

În vreme ce fotbaliștii lui Lucescu sărbătoreau reușita, cei de la AEK au început protestele, cerând ofsaid, susținând că Mauricio (aflat în poziție neregulamentară) l-ar fi influențat pe portar.

Arbitrii au început și ei parlamentările între ei. Centralul era de părere că faza nu a fost influențată decisiv de Mauricio, dar tușierul era de altă părere.

După circa un sfert de oră de haos, patronul celor de la Salonic a intrat pe teren, având o armă asupra sa. A izbucnit un adevărat scandal, iar jucătorii celor de la AEK au fugit la vestiare.

Meciul nu a mai fost reluat, iar jurnaliștii greci susțin că partida ar fi fost suspendată la scorul de 1-0 și că arbitrul ar fi validat în cele din urmă golul.

PAOK nu este la prima abatere.

Cu câteva săptămâni înainte, meciul PAOK – Olympiakos a fost decis la masa verde, după ce antrenorul echipei din Pireu a fost lovit de o rolă de hârtie aruncată din tribune de un fan al clubului din Salonic.

S-a întâmplat înainte de startul partidei, iar cei de la Olympiakos au refuzat să mai joace.

Decizia inițială a fost pierderea meciului cu 0-3 la masa verde, trei puncte de penalizare pentru PAOK și două meciuri disputate fără spectatori.

La apel, s-a renunțat la decizia de depunctare.

Rămâne de văzut ce se va întâmpla cu echipa lui Răzvan Lucescu, care era pe podium, cu șanse la titlu, înainte de acest meci.

Unele voci au sugerat chiar că PAOK ar trebui retrogradată, dar acest scenariu nu pare plauzibil.

CITEȘTE ȘI: Doliu în fotbalul românesc. Cel mai valoros portar a încetat din viaţă

Căpitanul echipei de fotbal Fiorentina, Davide Astori, a murit în somn. Mesajul lui Adi Mutu

Share
Scris de
Vlad Mirabela

Acest site foloseste cookies.

Read More