Connect with us
Cătălin Moroșanu a pierdut 100 de mii de euro din cauza pandemiei

Sport

Cătălin Moroșanu a pierdut 100 de mii de euro din cauza pandemiei

Pandemia de coronavirus continuă să facă victime printre oameni. În plus, mai multe domenii au fost afectate, precum cel al învățământului, sanitar, cultural sau chiar sportiv. Sportivii și-au oprit activitatea în această perioadă și nu au mai putut participa la competițiile programate. Cu această situație se confruntă și Cătălin Moroșanu, care traversează o perioadă neplăcută, după ce a pierdut o sumă mare de bani.

Cătălin Moroșanu a pierdut 100 de mii de euro din cauza pandemiei

Cătălin Moroșanu a declarat că se confruntă cu probleme financiare, după ce toate contractele și evenimentele sale, unele dintre ele foarte importante, au fost anulate. Acesta este nemulțumit de restricțiile impuse de autorități, care i-au afectat cariera și le cere acestora să facă ceva în acest sens. În plus, el a precizat că în această perioadă în care nu au avut activitate, sportivii sunt în pericolul de a-și pierde abilitățile. Un bun exemplu este chiar el, spunând că greutatea sa a suferit modificări.

„Ajungem sa nu mai facem evenimente din astea mari si ne ducem la vale. Trebuie sa ne ajute si Guvernul cu ceva. Sa vedem ce masuri s-au luat pentru sportivi. Daca sportivii stau prea mult in izolare isi pierd din abilitati. Nu ai voie la sala, trebuie sa te antrenezi. Eu acum am facut burta, na, sunt promotor. Sportivii trebuie mereu sa se tina in forma”, a spus luptătorul.

Moro a precizat că, în prezent, este implicat într-un proiect interesant. Acesta va juca într-un film pentru copii cu vârste cuprinse între 10 și 13 ani, ceea ce reprezintă o premieră pentru el și, totodată, o mare provocare, dar speră să-și ducă misiunea la bun sfârșit. El va avea rolul unui tată, fost luptător în Afghanistan, a cărui fată este răpită și pe care trebuie să o găsească.

De curând, Moroșanu a ajutat financiar o familie numeroasă. Luptătorul a fost foarte impresionat de povestea tatălui care a plecat la spital călare pe cal pentru a-și vedea copilul nou-născut. Acesta a precizat că începuse construcția unei camere, însă nu avea resursele materiale necesare pentru a o duce la bun sfârșit. Astfel, Moroșanu a demarat o strângere de fonduri, în urma căreia s-a adunat suma de bani necesară pentru a cumpăra o casă pentru familia nevoiașă.

 

Sunt Andreea Oprea si din aprilie fac parte din echipa HUFF. Sunt redactor pe sectiunile de actualitate si stiri de ultima ora. Am 20 de ani si sunt foarte pasionata de presa, invat alaturi de colegii mei si ma perfectionez in fiecare zi.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Sport

To Top