Doliu în lumea sportului! Și-a făcut meseria până în ultima clipă de viață

3 min de citit
Doliu în lumea sportului! Și-a făcut meseria până în ultima clipă de viață

Lumea sportivă este în doliu! Un alt om important a plecat dintre noi, la vârsta de 74 de ani. Este vorba despre celebrul caiacist polonez Aleksander Doba, care a înregistrat o mulțime de realizări de-a lungul carierei sale, pentru care a devenit și cunoscut în toată lumea.

A murit Aleksander Doba

Aleksander Doba a fost un caiacist celebru, care a avut multe realizări importante de-a lungul vieții sale. El a devenit faimos pentru că a traversat Atlanticul de trei ori singur, ultima dată în urmă cu patru ani.

Anunțul morții sale a fost făcut chiar pe pagina lui de Facebook. Sportivul a murit la 22 februarie, așa cum au anunțat apropiații. Familia sa a mărturisit că acesta a murit la scurt timp după ce a urcat pe Kilimanjaro, aceasta fiind una dintre cele mai mari dorințe, pe care le-a transformat în realitate.

„Cu regret profund vă informăm că marele caiacist Aleksander Doba a încetat din viaţă pe 22 februarie. A murit aşa cum moare un călător, atingând cel mai înalt vârf al Africii – Kilimanjaro, făcându-şi visele să devină realitate”, a scris familia sa pe pagina sa oficială de Facebook.

Cu puţin timp înainte de coborâre, el şi-a pierdut cunoştinţa şi nu şi-a mai recăpătat-o, deși medicii au depus efortul de a-l salva și l-au resuscitat timp îndelungat.

Celebrul sportiv era un iginer ieșit la pensie, care a avut o mare pasiune pentru lucrurile riscante. El era ușor de recunoscut, cu barba sa albă, lungă și privirea caldă, dar, totodată, care emana o energie și o ambiție de nedescris.

Cel mai curajos sportiv

Aleksander Doba  a devenit celebru după ce a traversat singur şi fără asistenţă Atlanticul de trei ori.

Prima traversare l-a condus de la Dakar la Acarau, în Brazilia, între octombrie 2010 şi februarie 2011, iar a doua de la Lisabona la Port Canaveral, în Florida, între octombrie 2013 şi aprilie 2014.

În timpul celui de-al treilea periplu, care l-a dus de pe coasta de est a Statelor Unite până pe coastele franceze, Doba a parcurs prin forţa braţelor 6.680 de kilometri în 111 zile.

Share This Article
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *