Sport
Gnohere, la Steaua. Dinamo, criticată de Mircea Rednic
Atacantul Harlem Gnohere a semnat un contract valabil pe trei ani și jumătate cu Steaua. El a devenit primul fotbalist străin care a evoluat pentru Dinamo și clubul roș-albastru.
„Sunt foarte fericit pentru că am ajuns la Steaua, alături de care îmi doresc foarte mult să obţin trofee în anii pe care îi voi petrece aici. Cea mai mare dorinţă a mea este să ajut echipa să câştige titlul şi să jucam in UEFA Champions League, acesta din urmă fiind un obiectiv maret pentru orice fotbalist din lume”, a declarat Gnohere (28 de ani).
Gigi Becali a precizat că va achita clubului rival Dinamo suma de 250.000 de euro pentru acest transfer. Jucătorul va avea un salariu de 15.000 de euro pe lună şi a primit 50.000 de euro la semnătură.
Atacantul intrase în ultimele șase luni de contract, iar Ioan Andone consideră că pierderea lui nu este așa de mare.
„Oricum în ultima perioadă lui nu-i mai stătea capul la noi, ca să nu zic altfel. E decizia lui, o respectăm. Dacă clubul a considerat că e oferta bună, eu ca antrenor am deja două soluţii. Nu eram mulţumit la începutul anului dacă îi dădea drumul. Până la urmă nu poţi să ţii un jucător împotriva voinţei lui. El cât a fost în regulă a fost un jucător bun pentru noi. Trebuie să recunoaştem că Gnohere a fost un jucător dintre cei importanţi, care a înscris, care a jucat bine, dar acum în ultimul timp nu ne-a mai ajutat”, a afirmat tehnicianul dinamovist.
Mircea Rednic: Sunt bani puțini
Fostul tehnician al clubului din Ștefan cel Mare, Mircea Rednic, a criticat transferul lui Gnohere la Steaua. El este cel care l-a adus pe atacantul francez la Dinamo.
„Surprinderea mea e că Dinamo a acceptat. De ce nu l-au dat în vară? Luau 800.000. Ai ajuns să vinzi jucători pe 200.000 – 250.000 de euro, așa cum ai făcut Marc și Anton… Sunt bani puțini. Dacă tot îl lași la Steaua, trebuia să o faci în vară”, a spus Rednic, pentru gsp.ro.