Jocurile Paralimpice 2016: Vor participa peste 4000 de sportivi, printre care si 12 romani

Mihaela Dorobantu
07.09.2016
Jocurile Paralimpice 2016: Vor participa peste 4000 de sportivi, printre care si 12 romani

Ceremonia de deschidere a Jocurilor Paralimpice de la Rio va avea loc miercuri seara, iar la defilarea de pe Stadionul Maracana vor participa peste 4.000 de sportivi, intre care se vor numara si cei 12 reprezentanti ai Romaniei, ciclistul Eduard Novak fiind portdrapelul delegatiei tricolore, informeaza News.ro.

Citeste si: Gabriel Sincraian, bronz la haltere la JO 2016, prins dopat

Citeste si: Carla’s Dreams, surprins fara masca. Ce mesaj are Dorin Chirtoaca pentru cei care l-au deconsiprat

Jocurile Paralimpice debuteaza miercuri seara, cu ceremonia de deschidere, programata de la ora locala 17.30 (23.30 in Romania) pe celebrul stadion Maracana.

Intre cele peste 160 de delegatii se va numara si cea a Romaniei, formata din 12 sportivi, cea mai numeroasa participare tricolora din istoria sa.

Pentru ceremonia de deschidere s-au vandut, potrivit site-ului oficial al Jocurilor Paralimpice, peste 50.000 de bilete, iar spectacolul va fi asigurat de circa 500 de artisti, dansatori, coregrafi, plus 2.000 de voluntari. Tema ceremoniei este ”Every Body Has A Heart” – ”Fiecare trup are o inima” si va fi centrata pe ”conditia umana, sentimente, dificlutati, solidaritate si dragoste”.

Una din vedetele show-ului va fi medaliata cu bronz la snowboard, la Jocurile Paralimpice 2014 (Sochi), Amy Purdy, care va interpreta un dans samba. La finalul ceremoniei torta olimpica va sosi pe Maracana, dupa ce a strabatut cele cinci regiuni ale Braziliei, timp de sapte zile.

Competitiile oficiale debuteaza joi, iar primii sportivi tricolori care vor intra in concurs sunt Dacian Makszin (tenis de masa) si Naomi Ciorap (natatie).

Ce sportivi romani participa la Jocurile Paralimpice 2016

Delegatia completa a Romaniei este formata din urmatorii sportivi: Florentina Hriscu (aruncarea discului), Florin Cojoc (saritura inaltime), Mihaela Lulea (para-canoe), Iulian Serban (para-canoe), Eduard Novak (ciclism), Olah Attila (ciclism), Alexandru Bologa (judo pentru nevazatori), Naomi Ciorap (inot), Samuel Ciorap, Octavian Ilina (inot), Makszin Dacian (tenis de masa) si Bobi Simion (tenis de masa).

Tricolorii au ajuns la Rio in 3 septembrie, iar a doua zi au participat la ceremonia de primire in satul olimpic, alaturi de alte delegatii.

Eduard Novak va fi portdrapelul Romaniei la ceremonia de miercuri seara. El este cel mai medaliat sportiv paralimpic tricolor, cu trei medalii obtinute – argint la JO 2008, aur si argint la JO 2012.

”Azi plec cu incredere spre Brazilia la Jocurile Paralimpice. Mi-as dori ca prezenta mea si a celorlalti sportivi romani acolo sa schimbe imaginea acestui fenomen in Romania. La editia din 2012 de la Londra, audienta competitiei a fost de 3,8 miliarde de oameni si s-au vandut 2,8 milioane de bilete. Sunt cifre care spun multe despre ce fenomen social pe plan mondial este miscarea paralimpica”, scria Novak pe Facebook, inaintea plecarii spre Rio.

Obiectivul delegatiei Romaniei la JP de la Rio este castigarea a una-doua medalii.

Jocurile Paralimpice din 2016 au loc in Brazilia, intre 7si 18 septembrie, fiind cea mai importanta competitie pentru persoane cu dizabilitati. La editia din acest an vor participa sportivi din 176 de tari.

La editia din 2004 a Jocurilor, Romania a participat cu doar doi sportivi, in 2008 cu patru, iar la Londra 2012 cu cinci sportivi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *