Sport

Meciul Dinamo-Astra anulat din cauza cazurilor de Covid-19. Când ar putea avea loc

Meciul Dinamo-Astra a fost anulat din cauza cazurilor de Covid-19 de la echipa giurgiuveană. Jocul era programat pentru astăzi la ora 21:00, însă numărul ridicat de cazuri de infectare cu noul virus de la echipa Astra face ca acesta să nu mai aibă loc momentan.

Meciul Dinamo-Astra anulat din cauza cazurilor de Covid-19. Când se reprogramează

Situația este critică pentru echipa giurgiuveană, potrivit Digisport.ro. după ce mai mulți jucători din prima echipă au ieșit pozitivi la testul de coronavirus, au apărut încă 12 noi cazuri.

Pe lângă cele 15 cazuri ale primei echipe, au mai fost depistate încă 12 cazuri la jucătorii din echipa secundă a Astrei. Așadar meciul cu Dinamo nu va putea avea loc în această seară.

„Nu au rezultatele testărilor, nu pot face dovada că au 13 jucători, dintre care un portar, și suntem nevoiți să reprogramăm meciul. Analizăm. Pe 13, 14 sau 15 noiembrie”, a spus Justin Ștefan, pentru Digi Sport.

Astra ratează acum o importantă ocazie de a urca pe locul 14, aflându-se în acest moment ultima în Liga 1, cu patru puncte.  Dacă ar fi câștigat meciul din această seară, echipa giurgiuveană ar fi putut să urce o poziție.

Atât Dinamo cât și Astra ar fi avut o mare victorie în meciul de astăzi  pentru a nu rămâne în subsolul clasamentului și pentru a nu se îndepărta de locurile de play-off.

În următoarea etapă din campionat, Astra va juca pe teren propriu cu Academica Clinceni.

Odată cu amânarea meciului de astăzi cu Dinamo, conducerea echipei Astra a decis și amânarea partidei din Liga 3, cu ACS KSE Târgu Secuiesc.

Acest articol a fost actualizat la: 2020-10-30T17:17:06+02:00 17:17

Share
Scris de
Cristina Bosioc

Acest site foloseste cookies.

Read More