Sport
Procurorii DNA, la Federația Română de Fotbal! Cu ce au plecat de acolo
Potrivit unor surse din cadrul FRF, Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au vizitat, miercuri, sediul Federaţiei Române de Fotbal, de unde se pare că au ridicat mai multe documente, în special contracte comerciale încheiate în perioada 2006-2010.
„Azi au venit la Casa Fotbalului reprezentanţi ai Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi au cerut mai multe documente. S-au solicitat contracte comerciale încheiate de Federaţia Română de Fotbal între anii 2006 şi 2010”, au declarat sursele.
Investigaţia DNA în fotbal vine în contextul în care la 18 aprilie sunt programate alegeri pentru preşedinţia Federaţiei Române de Fotbal. Principalii candidaţi sunt actualul preşedinte Răzvan Burleanu, şi fostul internaţional Ionuţ Lupescu. Până în prezent şi-au mai anunţat intenţia de a candida foştii fotbalişti Marcel Puşcaş şi Sorin Răducanu.
TE-AR MAI PUTEA INTERESA ȘI: Oficial: Campionatul de fotbal din Grecia, SUSPENDAT după incidentele de la PAOK – AEK
Autoritățile din Grecia au laut decizia de a suspenda campionatul intern de fotbal, ca urmare a incidentelor de la PAOK – AEK.
„Am decis să întrerupem campionatul … Nu va începe din nou decât dacă există un cadru clar, legal, agreat de toţi, pentru a avansa cu condiţii şi reguli şi pentru a nu mai întâmpina astfel de situaţii”, a declarat ministrul grec adjunct al Culturii şi Sportului, Georgios Vassiliadis.
PAOK Salonic, echipă antrenată de Răzvan Lucescu, a jucat duminică derby-ul cu AEK Atena, pe teren propriu. În prelungirile partidei, fostul stelist Varela a marcat pentru PAOK.
În vreme ce fotbaliștii lui Lucescu sărbătoreau reușita, cei de la AEK au început protestele, cerând ofsaid, susținând că Mauricio (aflat în poziție neregulamentară) l-ar fi influențat pe portar.
Arbitrii au început și ei parlamentările între ei. Centralul era de părere că faza nu a fost influențată decisiv de Mauricio, dar tușierul era de altă părere.
După circa un sfert de oră de haos, patronul celor de la Salonic a intrat pe teren, având o armă asupra sa. A izbucnit un adevărat scandal, iar jucătorii celor de la AEK au fugit la vestiare.
Meciul nu a mai fost reluat, iar jurnaliștii greci susțin că partida ar fi fost suspendată la scorul de 1-0 și că arbitrul ar fi validat în cele din urmă golul.
PAOK nu este la prima abatere.
Cu câteva săptămâni înainte, meciul PAOK – Olympiakos a fost decis la masa verde, după ce antrenorul echipei din Pireu a fost lovit de o rolă de hârtie aruncată din tribune de un fan al clubului din Salonic.
S-a întâmplat înainte de startul partidei, iar cei de la Olympiakos au refuzat să mai joace.
Decizia inițială a fost pierderea meciului cu 0-3 la masa verde, trei puncte de penalizare pentru PAOK și două meciuri disputate fără spectatori.
La apel, s-a renunțat la decizia de depunctare.
Rămâne de văzut ce se va întâmpla cu echipa lui Răzvan Lucescu, care era pe podium, cu șanse la titlu, înainte de acest meci.
Unele voci au sugerat chiar că PAOK ar trebui retrogradată, dar acest scenariu nu pare plauzibil.
CITEȘTE ȘI: Doliu în fotbalul românesc. Cel mai valoros portar a încetat din viaţă
Căpitanul echipei de fotbal Fiorentina, Davide Astori, a murit în somn. Mesajul lui Adi Mutu