Racing Union Luxemburg – Viitorul scor final 0-2 Rezumat Video. Preliminarii Europa League

Racing Union Luxemburg Viitorul scor final 0-2. Elevii lui Gică Hagi au reușit să câștige meciul cu luxemburghezii, deși jocul lor nu a strălucit.

Viitorul a intrat la cabine cu avantaj, după golul lui Drăguș, venit după o greșeală de portar. A fost o primă repriză slabă, în care cei din Luxemburg au avut două șanse de a marca, profitând de apatia fundașilor români.

Repriza a doua a fost puțin mai animată. Jucătorii lui Racing Union au cedat fizic, iar trupa lui Hagi nu a mai avut mari emoții, ba chiar și-a dublat avantajul, după ce Ianis a transformat un penalty.

În urma acestui rezultat, Viitorul este aproape calificată în turul 2 al Europa league. Vezi rezumatul mai jos!

FINAL: Viitorul învinge la primul meci european și ia o opțiune serioasă pentru turul 2, chiar dacă jocul elevilor lui Gică Hagi nu a excelat!

Minutul 83: Gol Viitorul! Hagi transformă lovitura de pedeapsă.

Minutul 81: Drăguș este faultat în careu, iar Viitorul are penalty!

Minutul 67: Nou intratul Houri sutează din unghi, portarul luxemburghezilor respinge cu greu.

Minutul 60: Ianis are o ocazie foarte mare, dar este blocat în ultima clipă de un fundaș, în marginea careului de 7 metri.

Minutul 58: Ianis Hagi încearcă un șut spectaculos de la 30 de metri, dar Ruffier respinge.

Update: A început repriza a doua, nicio schimbare la pauză.

Pauză: Viitorul conduce la pauză, după o gafă a portarului luxemburghezilor. A fost o repriză foarte slabă, cu puțin fotbal, în care elevii lui Hagi au comis câteva inexactități pe faza defensivă care ar fi putut să îi coste. Jocul trupei din Ovidiu nu a fost unul convingător.

Minutul 45: Mladen, fără marcaj, reia mult peste poartă din apropierea punctului cu var!

Minutul 36: Ocazie Racing! Hennetier a șutat bine din interiorul careului, lateral dreapta, dar Cojocaru a reușit să respingă în corner. Apărarea Viitorului a fost visătoare la această fază.

Minutul 30: Ianis Hagi a luat cartonașul galben, după un fault.

Minutul 23: Gol Viitorul! Gol Drăguș, după o fază anunțată de nimic. Portarul Ruffier a ieșit greșit în marginea careului, dând posibilitatea lui Drăguș să reia acrobatic în poarta rămasă neapărată.

Minutul 20: Jucătorii lui Hagi par că nu sunt în meci: foarte multe pase greșite, faza de atac aproape inexistentă. Luxemburghezii au încercat să atace de câteva ori, dar limitările lor sunt evidente și nu au reușit să creeze probleme lui Cojocaru.

Minutul 13: Un meci foarte slab până acum. Viitorul are dificultăți în a ajunge la poarta echipei din Luxemburg.

Minutul 4: O primă fază periculoasă în careul Viitorului! Fundașii s-au bâlbâit la o minge simplă, iar Nakache a trimis un șut de la circa 9 metri, peste poartă.

Update: A început meciul, cu lovitura de start a aparținut luxemburghezilor.

Meciul se desfășoară într-o atmosferă dezolantă, tribunele stadionului fiind aproape goale. Sunt câțiva români prezenți la meci, aceștia încurajându-i pe băieții lui Hagi.

Update: Avem echipele oficiale de start:

Racing Union:Ruffier – Simon, M’Boup, Nyssen – Hennetier, Nouidra, Osmanovic, Nakache, Birk – Szimayer, Da Mota

Rezerve: Engel, Gomes, Humbert, Semedo, Shala, Silva dos Santos, Sulejmani

Viitorul: Cojocaru – Duarte Lopes, Țîru, Mladen, De Nooijer – Achim, T. Băluță, Vînă – Hagi, Drăguș, Mățan

Rezerve: Buzbuchi, Boboc, Ciobanu, Hodorogea, Houri, Pitu, Voduț

Viitorul s-a deplasat în Luxemburg, unde va întâlni echipa locală, Racing Union, în fața căreia pornește cu prima șansă.

Foarte puține sunt știute despre adversara Viitorului. În sezonul trecut, a încheiat doar pe locul 7, dar s-a calificat în Europa League, după ce a cucerit Cupa Luxemburgului.

Numele jucătorilor din lotul echipei nu spune mare lucru. Se poate remarca doar internaționalul luxemburghez Daniel Da Mota, unul dintre oamenii de bază ai echipei din Ducat.

Cu toate acestea, Viitorul nu ar trebui să își subestimeze adversara.

Anul trecut, multipla campioană a Scoției, Glasgow Rangers, a fost eliminată în turul 1 al Europa League de anonima echipă luxemburgheză Progres Niederkorn.

Gică Hagi este foarte optimist înainte duelului din această seară. Tehnicianul a dezvăluit și ce formulă ofensivă va pune în teren.

„Nu-i niciun secret, vom începe cu Ianis, Mățan și Drăguș în față. Sunt trei jucători foarte tineri și foarte talentați. Obligația noastră este să ne calificăm, iar românii care vor veni la meci să vadă spectacol și să se bucure la final”, a spus „Regele”.

„Vom încerca să ne impunem jocul și să marcăm, chiar dacă jucăm în deplasare. Suntem la început de sezon, este primul meci oficial și nu am ajuns la capacitate maximă.

Va fi echilibru, dar sper ca noi să fim mai buni. I-am analizat, defensiv trebuie să ne adaptăm, iar ofensiv să ne facem jocul”, a mai spus Gheorghe Hagi.

Viitorul a transferat cinci jucători

Echipa de fotbal FC Viitorul a ajuns la cinci transferuri perfectate în această vară, după ce a semnat contracte cu Cătălin Ţîră, Robert Băjan şi Eduard Florescu, potrivit site-ului oficial al clubului.

Toţi au semnat contracte pe trei ani.

Atacantul Cătălin Ţîră, care va împlini curând 24 de ani, a evoluat în cariera sa pentru echipele de tineret şi juniori ale cluburilor Dinamo, Lazio şi Udinese.

Mai apoi, a jucat ca senior la ADO Den Haag, FC Braşov, Rapid Bucureşti, Concordia Chiajna sau Juventus Bucureşti.

Robert Băjan, în vârsta de 22 de ani, evoluează pe postul de fundaş dreapta şi a mai jucat în carieră pentru FC Farul, FC Braşov, ASA Tg. Mureş şi Pandurii Tg. Jiu. Este fost internaţional U19.

Mijlocaşul Eduard Florescu va împlini 22 de ani luna aceasta şi vine de la CS Mioveni.

Echipa antrenată de Gheorghe Hagi i-a mai transferat vineri pe mijlocaşii Vlad Achim (29 ani) şi Lyes Hafid Houri (Franţa, 22 ani).

Echipa din Ovidiu a pierdut 3 jucători în această vară. Cristian Ganea s-a dus la Athletic Bilbao. Cicâldău s-a transferat la Craiova, iar Gavra a fost cedat la Universitatea Cluj.

Racing Union Luxemburg Viitorul scor: Echipe Probabile

Racing Union (4-4-2): Ruffier; Simon, M’Boup, Humbert, Nakacke; Nouidra, Nyssen, Shala, Alves da Mota; Hennetier, Osmanovic.

Viitorul (4-3-3): Cojocaru – Lima, Țîru, Hodorogea, De Nooijer – Vl. Achim, Băluță, Vînă – I. Hagi, Drăguș, Mățan

Partida va fi arbitrată de o brigadă din Insulele Feroe, condusă la centru de  Alex Troleis.

Meciul Racing Union Luxemburg – Viitorul este televizat de TVR 1 și TVR HD de la ora 21.00. Partida poate fi urmărită live online si pe tvrplus.ro.

Huff.ro vă ține la curent cu scorul live al meciului și vă oferă rezumatul video al partidei.

Citește și: Cu cine joacă FCSB și Viitorul în preliminariile Europa League

Sursa: Huff.ro
Data publicării: 12 iul.. 2018
Scris de , în Sport
Comentarii