Connect with us
România - Danemarca la handbal se joacă astăzi de la ora 19:30. Meciul este decisiv pentru configurarea grupei 2 de calificare.

Sport

România – Danemarca, scor 17-21 la CE de handbal. Tricolorele ratează semifinala

România – Danemarca s-a terminat cu scorul de 17-21 (10-12), rezultat în urma căruia tricolorele ratează calificarea în semifinale la CE de handbal feminin din Suedia.

Marcatoarele României au fost Buceschi 4 goluri, Neagu 3, Pintea 2, Laslo 2, Udriştoiu 1, Geiger 1, Iuganu 1, Zamfir 1, Manea 1, Zamfirescu 1, iar pentru Danemarca s-au remarcat Hansen 9 şi Tranborg 4 reuşite.

Danemarca și Norvegia avansează în semifinale, în timp ce România va juca în meciul pentru locurile 5-6 contra Germaniei.

Vezi aici rezultatele la CE de Handbal feminin!

România – Danemarca la handbal : meci pentru medalii

Trupa antrenată de Martin Ambros joacă împotriva danezelor la nici 24 de ore de la victoria cu Cehia, scor 30-28. Partida din această seară are implicație directă în lupta pentru medalii. În cazul unei victorii sau a unui meci egal, România va merge mai departe în semifinale. Din grupa aceasta s-a calificat deja Norvegia care a avut maxim de puncte.

Înaintea întâlnirii de infarct de diseară, selecționerul Martin Ambros a indicat la calm: „Este un meci capital. Avem nevoie de concentrare și liniște pentru a lua cele mai bune decizii. Danemarca are un joc colectiv foarte bun, e o echipă tânără care joacă în mare viteză. Va trebui să jucăm foarte bine pentru a învinge.”

Omologul său de pe banca Danemarcei, Klavs Bruun Jørgensen, pare și el foarte circumspect. Conștient de forța româncelor, tehnicianul danez a reperat cheia jocului echipei noastre:”Meciul de diseară va fi foarte greu. Neagu face tot jocul României. Trebuie să o anihilăm dacă vrem să avem șanse la victorie!”.

Citește și: România-Ungaria, scor final 29-21 la Campionatul European de handbal

Istoricul întâlnirilor recente dintre cele două echipe este foarte echilibrat. În ultimele 5 confruntări directe, România a câștigat de 2 ori, a pierdut de alte 2 ori, iar un meci s-a terminat egal. În vară, la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, tricolorele au învins Danemarca cu 32-25.

George Vintilă este redactor HUFF.ro.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Sport

To Top