Sport

Simona Halep a devenit numărul 1 mondial. Prima româncă lider mondial

Simona Halep este în sfârșit numărul 1 mondial în tenisul feminin, după ce s-a calificat în finala turneului WTA de la Beijing, dotat cu premii totale de 6.381.679 dolari, sâmbătă, în urma victoriei cu 6-2, 6-4 în faţa letonei Jelena Ostapenko.

Simona Halep, prima româncă lider mondial

Halep devine prima româncă lider mondial WTA şi a 25-a de la introducerea clasamentului mondial.

Simona Halep a mai avut de trei ori în acest sezon şansa de a lider WTA, dar le-a ratat, în finala de la Roland Garros (pierdută în faţa Jelenei Ostapenko), în sferturi la Wimbledon (cu Johanna Konta) şi în finala de la Cincinnati (cu Garbine Muguruza).

Halep a reuşit şi un al treilea lucru la Beijing, după calificarea în finală şi poziţia de lider WTA, luându-şi revanşa în faţa letonei, care câştiga finala dramatică de la Roland Garros anul acesta, cu cu 4-6, 6-4, 6-3.

Simona Halep (26 ani, 2 WTA), a doua favorită a turneului, s-a impus într-o oră şi 15 minute în faţa balticei (20 ani, 8 WTA), reuşind 5 aşi, în timp ce Ostapenko a avut 4 aşi şi 4 duble greşeli.

Halep a început excelent partida, cu un break la zero, apoi şi-a consolidat avantajul şi a depăşit cu bine un moment de cumpănă, la 3-2, când letona a avut o minge de break. Simona s-a desprins la 5-2, reuşind un nou break la capătul unui ghem de circa 11 minute, când care a ratat primele patru mingi de break. Halep a încheiat setul cu un ghem alb, 6-2.

În actul secund, Ostapenko a evoluat mai bine în prima parte şi sa mers cap la cap până la 2-2, când Halep a făcut break. Au urmat moment mai slabe ale româncei, care şi-a cedat apoi serviciul, iar Ostapenko a trecut la cârmă, 4-3, după un ghem la zero. Halep a revenit şi egalat, 4-4, iar apoi a reuşit un break decisiv, după o dublă greşeală a adversarei. Halep a încheiat meciul cu un ghem la zero, 6-4.

Halep şi-a asigurat 636.300 dolari şi 650 de puncte WTA, urmând să joace în finală cu învingătoarea dintre Petra Kvitova (Cehia) şi Caroline Garcia (Franţa).

Halep a ajuns la a 27-a finală din carieră, până acum având 15 titluri cucerite. Simona a obţinut şase titluri în 2013, la Nurnberg, ‘s-Hertogenbosch, Budapesta, New Haven, Moscova şi Sofia, două în 2014, la Doha şi Bucureşti, trei în 2015, Shenzhen, Dubai şi Indian Wells, trei anul trecut, Madrid, Bucureşti şi Montreal, iar anul acesta a câştigat la Madrid.

Halep a mai jucat 11 finale, în 2010 şi 2011 la Fes (Maroc), în 2012 la Bruxelles, în 2014 la Madrid, Roland Garros şi Turneul Campioanelor, în 2015 la Toronto şi Cincinnati, iar în 2017 la Roma, Roland Garros şi Cincinnati.

Share
Scris de
Mihaela Dorobantu

Acest site foloseste cookies.

Read More