Sport

Simona Halep, invinsa de Serena Williams, in trei seturi, in sferturile de finala ale US Open

Simona Halep, locul 5 WTA si cap de serie numarul 5, a fost invinsa, joi, cu scorul de 6-2, 4-6, 6-3, de americanca Serena Williams, locul 1 WTA, in sferturile de finala ale US Open, dupa doua ore si 15 minute de joc, potrivit News.ro.

Citeste si: Jocurile Paralimpice 2016: Vor participa peste 4000 de sportivi, printre care si 12 romani

Citeste si: Vlad Andrei Dâncu si Simona Halep s-au calificat in tururile urmatoare de la US Open

Halep isi amâna câstigarea primului Grand Slam din cariera, insa evoluţia ei de la acest turneu ii ofera speranţe pentru acest vis. Jocul româncei a inregistrat un progres semnificativ in aceasta vara, dar Serena Williams ramâne inca o nuca tare de spart. Pe arena Arthur Ashe, Simona Halep a oferit momente de tenis entuziasmant, mai ales in setul al doilea. Williams a fost din nou o masina de servit asi (18), iar jocul ei la fileu a fost imbatabil. Pusa sa alerge si sa loveasca din spatele terenului, Williams devine o jucatoare normala. Din nefericire, jucatoarea româna nu a reusit decât intr-un set sa o coboare printre pamântence.

Simona Halep a inceput in forţa toate cele patru meciuri disputate anterior la US Open. Cu Serena Williams, ea a fost pusa pentru prima data in mare dificultate in startul intâlnirii. Americanca a facut 3-0 in sase minute, cu break in ghemul al doilea, cu cinci asi si cu sapte lovituri direct câstigatoare.

Nivelul jocul liderului WTA a mai scazut apoi, si pe fondul unui serviciu cu mult efect al româncei, dar si pe cel al mingilor trimise mai in adâncime. Halep a miscat-o mai mult pe adversara, care nu a mai lovit din poziţii comode si rezultatele au inceput sa apara pe tabela. Fara sa faca puncte cu lovituri direct câstigatoare (prima a reusit-o in ghemul al saselea), doar din greselile neforţate ale Serenei Williams românca s-a apropiat la 2-3. Ghemul al cincilea a fost primul pierdut de Williams pe propriul serviciul la acest turneu, din 38 jucate.

La acest scor, a urmat un ghem lung, de aproape zece minute, in care Halep a avut sansele ei de a egala. Si-a cedat serviciul insa cu o dubla greseala si soarta setului nu a mai putut fi schimbata, 6-2, pentru Serena in 33 de minute.

In setul al doilea, jocul Simonei Halep s-a transformat radical. Ea a reusit sa lungeasca schimburile de mingi, sa gaseasca unghiuri imposibile si sa continue translaţia adversarei dintr-o parte in alta a terenului. Obligata sa loveasca din alergare, Williams nu a mai reusit sa puncteze cu usurina si numai serviciul a mai ţinut-o in viaţa. Dupa ce a fost condusa cu 1-0, românca a salvat sapte mingi de break si a revenit de la 0-40. A egalat, apoi a reusit un nou break, desi Williams a servit trei asi consecutiv de la 15-40. Românca a gestionat avantajul pâna la 5-4 si a ratat o minge de set pe serviciul rivalei. La acest scor, cele doua jucatoare au disputat cel mai lung ghem al meciului, peste 12 minute. Cinci mingi de break a salvat Halep, care a fructificat a patra sansa de set in acest ghem, a cincea in total, impunându-se cu 6-4, dupa alte 65 de minute.

In decisiv, ele au mers cu serviciul pâna la 2-1 pentru Williams, care a reusit break-ul. A fost rândul jucatoarei americane sa gestioneze avantajul pâna la final si a câstigat cu 6-3, dupa alte 36 de minute

In semifinale, Williams va evolua cu Karolina Pliskova din Cehia.

Calificarea in sferturi este recompensata la US Open cu un premiu de 450.000 de dolari si cu 430 de puncte WTA.

La ediţia precedenta a US Open, Halep a ajuns in penultimul act a competiţiei.

Share
Scris de
Mihaela Dorobantu

Acest site foloseste cookies.

Read More